Grefierii protestează în toată țara

Grefierii din toată ţara îşi întrerup activitatea, vineri, între orele 10:00 – 13:00, fiind vorba de protest spontan în faţa sediilor instanţelor sau parchetelor. În acelaşi timp, un pichet va avea loc în Capitală, în faţa Ministerului Justiţiei.

„Pentru recunoaşterea, apărarea drepturilor şi intereselor categoriei profesionale a grefierilor, grefieri arhivari şi registratori, grefieri statisticieni şi grefierii documentarişti din cadrul instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea, întrerupem activitatea în data de 07.10.2016 între orele 10 – 13, prin protest spontan in toate oraşele din ţară, în faţa sediilor instanţelor sau parchetelor, atat grefieri de instanţe cât şi cei din cadrul parchetelor, simultan cu desfăşurarea mitingului la Bucureşti”, potrivit unui comunicat de presă al Asociaţiei Grefierilor din România.

Totodată, sindicaliştii invită grefierii din cadrul instanţelor şi parchetelor din toata ţara să se unească si să se ralieze protestelor din ţară pentru susţinerea Federaţiei Naţionale Sindicale Projust, care vineri, între orele 10.00 – 13.00, pichetează sediul Ministerului Justiţiei la Bucureşti.

„Scopul acestor manifestări constituţionale şi legale este determinat de necesitatea îmbunătăţirii situaţiei profesionale şi economice a categoriei noastre de personal, parte componentă şi esenţială a sistemului judiciar”, potrivit documentului citat.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.