O nouă rectificare bugetară, în noiembrie
Guvernul va realiza o nouă rectificare bugetară în luna noiembrie în cadrul căreia se vor lua bani de la proiectele de investiții care nu au șanse de implementare și vor fi distribuiți către cele cu o implementare mai bună, a declarat miercuri ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.
„La rectificare, facem o analiză asupra proiectelor de investiții pe care ministerele le-au avut în derulare și, acolo unde nu există șanse rezonabile ca proiectul să fie implementat, desigur acei bani se redistribuie către proiecte a căror implementare este mai bună”, a explicat Dragu.
Referitor la deficitul bugetar pentru acest an, ministrul citat a spus că ținta stabilită nu va fi modificată, dar se va realiza o analiză pe baza datelor actuale pentru a se stabili dacă acesta va fi sub ținta stabilită, din cauza nerealizării unor investiții, arată Agerpres.
O primă rectificare bugetară a fost aprobată de Executiv în luna august.