Primarul Pendiuc, trimis în judecată
Fostul primar social-democrat al municipiului Pitești, Tudor Pendiuc, trimis în judecată într-un dosar de corupție, ocupă prima poziție pe lista cu potențialii candidați ai ALDE Argeș pentru Senat.
Listele cu propuneri de candidaturi pentru Senat și Camera Deputaților a fost aprobată în ultima ședință a conducerii organizației județene.
„De subliniat că toți candidații provin din Argeș, nefiind niciun nume impus de la centru. Astfel, pentru Senat vor candida, în această ordine pe listă, Tudor Pendiuc, Simona Brătulescu, Robert Tudorache și Aurel Iacșa”, se arată într-un comunicat transmis joi de ALDE Argeș.
La Camera Deputaților, lista cu propuneri este deschisă de deputatul Andrei Gerea, vicepreședinte ALDE la nivel național. Printre cei nominalizați se mai numără fostul consilier județean Bogdan Ivan și primarul comunei Coșești, Nicolae Pană.
„Lista și ordinea celorlalți candidați va fi definitivată în cursul acestor zile, urmând ca luni listele finale ale tuturor filialelor să fie aprobate în cadrul Delegației Naționale Permanente ALDE”, se mai menționează în comunicatul citat de Agerpres.
Fostul social-democrat Tudor Pendiuc, trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupție, a candidat în iunie ca independent pentru al șaptelea mandat de primar al municipiului Pitești, însă a fost învins la limită de fostul viceprimar Cornel Constantin Ionică, reprezentantul PSD.
Tudor Pendiuc a condus administrația locală a municipiului Pitești începând din anul 1992. Ultimul mandat l-a câștigat în 2012, când a candidat din partea Uniunii Social Liberale (USL) și a obținut aproape 48.000 de voturi, reprezentând 69,25% din total.