Legea vânătorii ar putea fi votată în acest an

Legea vânătorii, cu amendamente substanțiale, va intra la vot final în Parlament până la sfârșitul anului și vine cu lucruri bune, a declarat, pentru Agerpres, ministrul delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură, Doina Pană.

„La ora actuală, este în Parlament o amendare a Legii vânătorii, o amendare substanțială și, chiar dacă n-a fost plecată dinspre Guvern și e o inițiativă legislativă a parlamentarilor, este monitorizată în permanență de noi. Din punctul meu de vedere, până la sfârșitul acestui an, va intra la vot final și vine cu lucruri foarte bune”, a spus Doina Pană.”Am luat această măsură pentru că eram singura țară care exportam iepuri vii și deja se sărise calul, se întrecuse măsura, și atunci am stopat. În rest, regimul de vânătoare, ca în toată lumea civilizată, este același, adică sunt perioade când vânatul este interzis. Cele mai mari probleme le aveam la compensații pentru distrugerile pe care le fac, de exemplu, mistreții. Prin noua formă a legii vrem să pregătim foarte clar situația în care proprietarul unui fond de vânătoare nu poate hrăni suficient animalele, pentru că există obligația să fie hrănit vânatul din fondul de vânătoare, iar dacă animalele nu sunt hrănite suficient, atunci vin și distrug terenurile agricole, care pot ajunge și până la liziera pădurii, iar pentru aceasta nu pot veni eu ca Stat să despăgubesc”, a explicat Pană.

Ministrul delegat subliniază că noua formă a Legii vânătorii ar urma să-l responsabilizeze mai mult pe proprietarul fondului de vânătoare. „Este o alegere. De exemplu, nu hrănesc animalele (din fondul de vânătoare n.r.) cum trebuie, sau nu mai am cu ce, pe urmă vin și plătesc eu din buzunarul meu pentru recoltele distruse. Până la finalul acestui an trebuie să iasă noua formă a Legii vânătorii”, a subliniat ministrul delegat.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.