Sorin Blejnar, audiat de procurorii DNA

Fostul preşedinte al ANAF Sorin Blejnar, trimis în judecată în dosarul evaziunii fiscale cu produse petroliere, a venit, miercuri, la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

La intrare, fostul şef al preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) nu dat detalii privind venirea sa la DNA, rezumându-se să spună că va oferi informaţii la ieşire. În iulie, Sorin Blejnar şi soţii Radu şi Diana Nemeş au fost trimişi în judecată, pentru fapte de evaziune fiscală cu produse petroliere, prin care s-a produs un prejudiciu de aproximativ 56 milioane de euro, cercetările în cazul lui Codruţ Marta fiind continuate într-un alt dosar, informează Mediafax.

Blejnar este acuzat de complicitate la evaziune fiscală şi constituirea unui grup infracţional organizat (în forma sprijinirii). În acelaşi dosar sunt judecaţi, printre alţii, Viorel Comăniţă, fost director la Autoritatea Naţională a Vămilor şi Florin Dan Secăreanu, ofiţer de poliţie în cadrul MAI – Direcţia Generale de Informaţii şi Protecţie Internă.

Potrivit rechizitoriului, în perioada 2011 – 2012, Radu şi Diana Nemeş, George Guliu, Dumitru Chirvăsitu, Mihai Buliga, Andrei Florin Jugănaru, Dumitru Preda, Ovidiu Ioan Moldovan şi Pavel Dumitru Ghişe au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni de evaziune fiscală prin sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale aferente unor tranzacţii cu aproximativ 90.000 de tone de motorină comercializate sub aparenţa unor produse petroliere inferioare.

Grupul ar fi fost sprijinit, în diferite modalităţi, de Sorin Blejnar, de fostul său şef de cabinet Codruţ Alexandru Marta, de Viorel Comăniţă şi de Florin Secăreanu, care reprezentau „palierul de protecţie”, precum şi de Mariana Vrînceanu, Nicolae Belba, Lucian Ionescu, „care se aflau în subordinea celorlalţi membri şi executau dispoziţiile acestora, cunoscând scopul urmărit”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Fostul preşedinte al ANAF Sorin Blejnar, fostul şef al vămilor Viorel Comăniţă şi ofiţerul DIPI Florin Secăreanu au sprijinit activitatea grupului coordonat de soţii Nemeş şi nu şi-au exercitat atribuţiile pentru a opri fraudarea bugetului, se mai arată în rechizitoriul DNA.

În cauză s-a dispus menţinerea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor trimişi în judecată, până la concurenţa sumei de 242,642,205.44 lei, în vederea recuperării pagubei produsă bugetului de stat.

Dosarul va fi judecat de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.