România învinge Polonia la handbal masculin
Echipa masculină de handbal a României a obținut una dintre cele mai mari victorii ale sale din ultimii ani, 28-23 (11-9) cu Polonia, duminică seara, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, într-un meci din Grupa a 2-a a preliminariilor Campionatului European din 2018.
Tricolorii au renăscut sub bagheta valorosului Xavier Pascual și au obținut o victorie istorică în fața unei echipe foarte valoroase, Polonia fiind medaliată cu bronz la Mondialul de anul trecut și clasată pe patru la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, informează Agerpres.
România, care săptămâna aceasta a câștigat și în deplasare în Belarus, nu s-a mai calificat la un Campionat European din 1996, iar ultimul turneu final la care a participat a fost Mondialul din 2011.
Polonia a început mai bine meciul de la Cluj-Napoca și a condus cu 2-0 (min. 6), 3-1 (11), 5-3 (15) și 6-5 (19). România a egalat apoi și a preluat conducerea cu 7-6 (21), pentru ca pe finalul de primă repriză să se desprindă la două goluri, 9-7 (27), și chiar la trei goluri, 11-8 (30), dar diferența la pauză a fost de două goluri, 11-9.
Oaspeții au egalat în min. 37, 13-13, iar apoi a condus cu 14-13 (39). Au urmat trei goluri la rând ale tricolorilor, care au făcut 16-14 (42). Jucătorii români au continuat să evolueze cu o dăruire fantastică și scorul a crescut la 20-16 (46). România a condus și la cinci goluri, 24-19 (52), dar polonezii au încercat să revină, s-au apropiat la două goluri, 24-22 (54), dar tricolorii au rezistat, într-un final dramatic, reușind să marcheze trei goluri pe contraatac.
În fața unui public incandescent, România a câștigat în fața Poloniei la un scor neașteptat, 28-23.
Au evoluat echipele:
România: Mihai Popescu, Ionuț Irimuș — Georgică Cîntec (3 goluri), Marius Mocanu (5), Ionuț Ramba (5), Andrei Mihalcea, Valentin Ghionea (1), Marius Sadoveac (1), Nicușor Negru, Alexandru Csepreghi (5), Radu Alexandru Lazăr, Adrian Rotaru (1), Cristian Fenici, Răzvan Pavel (3), Bogdan Criciotoiu (4), Iulian Stamate. Antrenor: Xavier Pascual Fuertes.
Polonia: Slawomir Szmal, Piotr Wyszomirski — Marek Dacko (2), Krzysztof Lijewski (3), Krzysztof Lyzwa, Mateusz Jachlewski (2), Karol Bielecki (5), Mateusz Kus (1), Mariusz Jurkiewicz (3), Kamil Syprzak (1), Michal Daszek (1), Maciej Gebala, Rafal Przybylski (1), Pawel Paczkowski (2), Lukasz Gierak, Tomasz Gebala (2). Antrenor: Talant Dujshebajev.
Au arbitrat turcii Kursad Erdogan și Ibrahim Ozdeniz, iar delegat EHF a fost norvegianul Svein Olav Oie.
România este liderul grupei, cu 4 puncte, urmată de Belarus, 2 puncte, Serbia, 2 puncte, Polonia, 0 puncte.
Următorul meci al României va avea loc pe 3 sau 4 mai 2017, acasă, cu Serbia.