Mirela Fugaru, găsită de ANI în conflict de interese

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către Mirela Ioana Fugaru, membru în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune (SRR).

Potrivit unui comunicat al ANI, în perioada 29 iunie 2010 — 29 iunie 2014, Mirela Ioana Fugaru a participat și a votat, în cadrul ședințelor desfășurate la nivelul Consiliului de Administrație al SRR, decizii referitoare la planul managerial al evenimentelor culturale aflate pe agenda de lucru a SRR, informează Agerpres.

Ulterior, Mirela Ioana Fugaru a încheiat cu Societatea Română de Radiodifuziune mai multe contracte de prestări servicii pentru organizarea și monitorizarea evenimentelor culturale în cadrul grupurilor de lucru, în valoare totală de 63.842 lei.

În opinia ANI, Mirela Ioana Fugaru a încălcat legislația privind conflictul de interese în materie administrativă în raport cu dispozițiile art.70, art.71 și art.72 din Legea nr.161/2003.

Art.70 stipulează: „Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative”.

Art.71: „Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitate, integritate, transparența deciziei și supremația interesului public”.

Art.72: „Persoana care exercită funcția de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcții asimilate acestora, prefect ori subprefect este obligată să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu ia sau să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcției publice de autoritate, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I”.

Mirela Ioana Fugaru a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Citește și
1 Comentariu
  1. Florinel Zaharel spune

    Vasile Luca a fost dat afara de la Radio Cluj, dupa ce a reclamat la DNA ca protejata UDMR, Debreczeni Hajnal , este angajata ilegal pe un salariu de 9.000 de lei
    In vizor scris de Ioana Oros / 28 Mai 2015 / 5 comentarii / 3685 vizualizari

    Unul dintre veteranii Radio Cluj, Vasile Luca, a fost dat afara, ieri, de conducerea Radiodifuziunii Romane. Luca este cel care a scos la lumina angajarea “pe pile” a lui Debreczeni Hajnal – consiliera de presa al presedintelui UDMR – si a formulat, in urma cu doua luni, o plangere penala la DNA. El a avut curajul sa arate ca protejata UDMR a fost angajata studioului in acte, in mod ilegal, incasand un salaru nesimtit de 9.000 de lei pe luna si fara sa presteze niciun serviciu. Drept consecinta, conducerea Radiodifuziunii Romane a reusit sa “inventeze” un motiv pentru a-l da afara pe Vasile Luca, dupa 25 de ani de munca la postul de radio.
    “Ieri mi s-a desfacut contractul de munca, incalcandu-se legislatia si dreptul la aparare. Motivul invocat a fost acela ca am avut o colaborare cu Agro TV, in conditiile in care Agro TV redifuzeaza materialele mele, iar colaborarea s-a incheiat in urma cu opt luni. Comisia nu poate sanctiona decat abateri avute in ultimele sase luni”, a explicat Vasile Luca, pentru Ziar de Cluj.
    Veteranul Radio Cluj arata ca a avut, pana acum, aprobarea conducerii pentru colaborarea cu Agro TV, insa nu s-a tinut cont de acest fapt.
    “In motivarea comisiei de disciplina se arata ca am fost concediat pe care le-am produs in colaborarea mea. Bineinteles ca in uma cu un an jumate, cand aveam aprobarea conducerii, nu produceam grave abateri de imagine, dar dupa ce am facut plangere pentru ca cei de la Bucuresti si de la Cluj au furat bani – pentru ca asta au facut in cazul lui Debreczeni Hajnal – automat s-au trezit ca eu trebuie sa fiu sanctionat”.
    Sanctiunea s-a aplicat treptat: in urma cu doua saptamani a fost penalizat cu 10% din salariu, iar apoi I s-a desfacut contractul de munca.
    Vasile Luca este hotarat sa actioneze in judecata decizia Radiodifuzunii Romane si este convins ca va castiga procesul.
    Comisia de disciplina a fost formata din redactorul- sef adjunct de la Targu Mures, o persoana de la Resurse Umane si un consilier juridic.
    In plangerea penala inaintata Directiei Nationale Anticoruptie in urma cu aproximativ doua luni, Vasile Luca arata ca Debreczeni Hajnalka a „lucrat” ca realizator la Radio Cluj patru luni, dar conform unor informatii neverificate era de mai multi ani platita de SRR cu 9.000 lei lunar. Ea nu a fost vazuta de niciun alt angajat la Radio Cluj, iar plata a fost una mascata.
    Conducerea Radio Cluj si a Societatii Romane de Radiodifuziune (SRR) au fost acuzate in acea plangere de abuz in serviciu, discriminare si deturnare de fonduri. Vasile Luca, angajat de 25 de ani la Radio Cluj, prezenta in plangerea sa documente prin care se aproba prelungirea detasarii lui Debreczeni cu inca trei luni la Radio Cluj, in conditiile in care, spune acesta, acest fapt contravine legii 41/1994 privind organizarea si functionarea Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune.
    Dupa inregistrarea plangerii la DNA si dupa ce Ziar de Cluj a relatat acest fapt, Debreczeni Hajnalka si-a dat demisia de la Radio Cluj.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.