Doi foști manageri de spitale, câte trei ani de închisoare

Foştii manageri de spitale, Bogdan Păltineanu şi Dan Straja, au fost condamnaţi, joi, de către magistraţii Tribunalului Bucureşti la câte trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită, decizia nefiind definitivă.

Decizia magistraţilor Tribunalului Bucureşti nu este definitivă.

Judecătorii au mai decis, joi, menţinerea controlului judiciar faţă de cei doi foşti manageri de spitale şi a sechestrului impus asupra bunurilor mobile şi imobile dispus în dosar.

Procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată, la începutul lunii august, pe Bogdan Păltineanu, fost manager al Spitalului Bagdasar Arseni şi pe Dan Nicolae Straja, fost manager al Institutului Oncologic „Alexandru Trestioreanu”, ambii fiind acuzaţi de luare de mită. În ceea ce îl priveşte pe Bogdan Păltineanu, sunt vizate fapte care ar fi fost comise în perioada în care conducea Institutul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie „Ana Aslan”.

„În perioada mai – august 2015, Păltineanu Bogdan, în exercitarea atribuţiilor ce îi reveneau în calitate de manager la Institutul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie „Ana Aslan” în ceea ce priveşte încheierea contractelor de achiziţii, derularea contractelor, angajarea unităţii în operaţiunile patrimoniale, a primit de la reprezentantul a patru societăţi comerciale suma totală de 73.450 euro şi 18.600 lei. Banii primiţi de inculpat la datele menţionate, într-un imobil ce-i aparţinea, în autoturismul personal şi în cel al reprezentantului firmelor furnizoare, reprezentau comisionul stabilit (5 – 10 %) pentru derularea în bune condiţii (emitere comenzi, plată facturi) a contractelor de reactivi, mobilier medical şi dispozitive medicale pe care Institutul de geriatrie le încheiase cu firmele respective”, susţin procurorii într-un comunicat de presă.

Dan Nicolae Straja este suspectat că în luna mai a anului 2015, în calitate de manager la Institutul Oncologic Profesor Doctor „Alexandru Trestioreanu” , în exercitarea atribuţiilor privind încheierea de contracte de achiziţii şi derularea lor ar fi primit de la reprezentantul a două societăţi comerciale suma totală de 95.750 euro, reprezentând comisionul stabilit pentru derularea, în bune condiţii, a contractelor de furnizare de dispozitive medicale (emitere comenzi, plată facturi), spun anchetatorii.

„Sumele de bani, primite de inculpat atât în biroul său din cadrul instituţiei pe care o conducea, cât şi în autoturismul personal, pe o stradă necirculată, indicată anterior de inculpat, reprezentau comisionul stabilit (5%) pentru derularea în bune condiţii a contractelor de furnizare de dispozitive medicale (emitere comenzi, plată facturi) pe care Institutul Oncologic le încheiase cu cele doua firme”, se arată în comunicatul DNA.

Procurorii au pus sechestru pe bunurile mobile şi imobile ale lui Dan Nicolae Straja în valoare de 95.750 de euro iar în cazul lui Bogdan Păltineanu până la concurenţa sumei de 73.450 euro şi 18.600 lei, iar magistraţii Tribunalului Bucureşti au menţinut decizia sechestrului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.