Electromagnetica are noi piețe de desfacere
Compania Electromagnetica a intrat recent pe noi piețe externe și vizează extinderea exporturilor de sisteme de iluminat cu LED în Maroc, Franța, Spania, Germania, Columbia, a declarat, joi, directorul general al companiei, Eugen Scheușan, la simpozionul ”Lumina LED 2014”, informează Agerpres.
Electromagnetica este cel mai mare producător român de echipamente de iluminat cu LED și exportă aceste produse în Italia, Grecia, Bulgaria, Serbia, valoarea exporturilor în 2014 fiind de câteva sute de mii de euro, a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al companiei.
Primele încercări ale companiei în direcția dezvoltării de soluții de iluminat cu LED au început în urmă cu cinci ani, iar această ramură de activitate a crescut vertiginos, ocupând majoritatea capacității de producție, a numărului de angajați, a zonei de cercetare și a investițiilor.
Cifra de afaceri anuală a Electromagnetica pe segmentul echipamentelor de iluminat cu LED este de 6 milioane de euro și s-a dublat anual, la început situându-se la 300.000 — 400.000 de euro, a precizat Scheușan.
Gama de produse include circa 300 de corpuri de iluminat cu LED, compania oferind, practic, soluții de iluminat pentru orice fel de aplicație — spații industriale, zone de asamblare, spații comerciale, farmacii.
„În domeniul iluminatului stradal a început în 2014 o activitate importantă, iar în anii următori va căpăta un rol tot mai important. Cam toate licitațiile în momentul de față sunt pe iluminat cu LED-uri”, a spus Scheușan, care a precizat, pentru Agerpres, că valoarea medie a unei licitații pentru iluminatul stradal este de 150.000 — 200.000 de euro.
Reprezentantul Electromagnetica a arătat că gradul de integrare a producției de echipamente de iluminat cu LED este foarte ridicat, fiind importate doar unele componente electronice, ceea ce a condus la creșterea numărului de locuri de muncă, iar producția este profitabilă.
La nivelul populației există însă rezerve față de adoptarea noilor soluții de iluminat, din cauza prețului, care nu este foarte mic și nici nu poate fi redus prea mult — a adăugat Scheușan, însă trebuie puse în balanță economiile care se realizează prin reducerea consumului, caz în care balanța înclină puternic în favoarea noilor tehnologii.
„Vom acorda în continuare o mare atenție dezvoltării acestui sector și îl considerăm sectorul cu cel mai mare viitor pentru noi’, a mai spus directorul general al companiei, care a adăugat că își dorește menținerea ritmului de creștere a afacerilor și în 2015, dar trebuie avută în vedere și capacitatea de absorbție a pieței.
În România, activează în prezent 5 — 6 producători importanți de sisteme de iluminat cu LED și niciun producător de echipamente de iluminat tradițional — tuburi neon, becuri cu incandescență, tuburi fluorescente, echipamente cu halogen.
„Electromagnetica a anticipat ce se întâmplă cu iluminatul cu LED și nici nu are ‘balastul’ unei producții de aparate tradiționale de iluminat”, a declarat, la simpozion, președintele Comitetului Național Român de Iluminat /CNRI/, profesorul Dorin Beu.
El a menționat că, în 2014, Premiul Nobel pentru fizică a fost câștigat de inventatorii LED-ului albastru, iar în 2015 este marcat ‘Anul internațional al luminii’, ocazie cu care va avea loc anul viitor un congres de specialitate la Sibiu, în septembrie.