Cezar Ioan Corâci, față cu întrebarea “Încotro se îndreaptă România?”

 Domnule Cezar Ioan Corâci, o întrebare pe cât de simplă, pe atât de directă, în contextul unei competiții tot mai dure la nivel mondial, pe palierele economic și geostrategic: Încotro se îndreaptă România?

Este un fapt de notorietate publică că tot ceea se întâmplă în jurul nostru, inclusiv la nivel global, a devenit un subiect pe agenda publică și a cetățenilor României. Lăsând la o parte îngrijorarea firească legată de conflictele înghețate sau nu din jurul României cred că subiectul principal, chiar într-un moment de o asemenea anvergură, îl reprezintă, totuși, economia. Sunt printre cei care cred că factorul economic este cel care are preponderență asupra factorului politic și mai cred că în general lumea se mișcă mai mult  din interese economice decât din interese pur politice. De altfel, cine urmărește din punct de vedere istoric ultimii 200 de ani din istoria omenirii va observa că în general crizele economice au generat reașezări, inclusiv militare, ale planetei.

Nu aș vrea să fac o similitudine între anul 1933, anul primei mari crize economice a omenirii, și anul 1940, când după ieșirea din criză a urmat o reașezare militară, nedorită la nivel mondial, și situația actuală. De altfel, nu cred că situația actuală este identică și chiar dacă nu sunt un specialist în strategie militară sunt convins că războiul modern nu are aceleași forme și metode ca războaiele clasice de până acum ale omenirii. Cu toate acestea nu putem să nu vedem că în jurul României există conflicte armate, precum cel din Ucraina, sau, mai departe , in regiunea de care România este legată prin  resurse energetice Orientul Mijlociu sau Siria, există conflicte armate extrem de violente. Nu putem să nu vedem consecințele economice asupra Europei și implicit asupra României a acestor conflicte care rezidă inclusiv din valul de imigranți care constituie o uriașă problemă în principal economică, nu numai umană și politică. Acesta este contextul în care cred că ar trebui să evaluăm situația.

Ne aflăm într-un an de schimbări politice majore în majoritatea țărilor importante ale lumii: alegeri în SUA, Franța, Germania…Și românii își vor alege luna viitoare Parlamentul și implicit noua guvernare. Mai este de actualitate proiectul de integrare europeană al României, proiect demarat în urmă cu opt ani, sau trebuie să identificăm rapid noi strategii de dezvoltare macroeconomică atât noi ca țară membră a UE, cât și Uniunea Europeană ca și bloc comunitar?

Ne aflăm, așa este, într-un an, nu neapărat unul calendaristic, de schimbări politice majore atât în România, cât și în majoritatea țărilor importante ale lumii. Au avut loc, după cum știm, alegeri în SUA, alegeri care au schimbat administrația democrată cu una republicană, vor avea loc alegeri în Germania și Franța (Franța se pare că se îndreaptă către o schimbare de dreapta a administrației! ), în țările din jurul nostru au avut loc, de asemenea, alegeri (vezi Moldova și Bulgaria), în România vor avea loc alegeri.

Este evident că trebuie să ne punem întrebarea și noi, dar mai ales politicienii care vor prelua Puterea în toate aceste țări, care sunt țelurile către care se vor îndrepta economiile naționale. Mai mult, consider că  în special România trebuie să-și stabilească strategiile de dezvoltare macroeconomică adaptate la această lume în continuă schimbare.

Nu cred că proiectul de integrare europeană pe care România l-a avut acum opt ani când a avut loc integrarea europeană a tarii mai este de actualitate din simplul motiv că UE , în sine,  s-a schimbat, iar strategiile la nivelul Comisiei Europene vor fi diferite în perioada următoare.

Recent ați susținut o alocuțiune, extrem de bine primită, la Forumul Dezvoltării Durabile organizat în Aula Academiei Române care fost intitulată “Modelul social-european versus dezvoltare durabilă”. Puteți detalia pe marginea acesteia?

În această alocuțiune am încercat să iau în calcul ce a reprezentat și ce reprezintă Uniunea Europeană din punct de vedere economic și am reamintit modul în care a fost creată piața comună europeană, ca o piață a cărbunelui, a petrolului, a oțelului, era vorba de energie și materii prime de bază pentru dezvoltarea industriei, și ceea ce reprezintă piața comună europeană astăzi.

În forma sa modernă, UE a fost teoretizată de Jaques Delors la mijlocul anilor 90, care a introdus pentru prima dată conceptul de model social european, concept care a fost o alternativă la forma americană a capitalismului pur. Întotdeauna, Europa națiunilor a încercat să se prefigureze într-o Europă a bunăstării și cam aceasta a fost ideea modelului social european, acela de a furniza servicii generale de foarte bună calitate începând de la Educație și Sănătate și terminând cu asistență socială și pensii pentru toți cetățenii Europei. Acest obiectiv generos, din nefericire, a dus la politici macroeeconomice nu dintre cele mai fericite.

România, ca unul dintre ultimii veniți în clubul european a fost obligată  să implementeze rapid și în forță toate aceste prevederi  și asta în forma lor cea mai intransigentă. Astfel am creat un cadru de dialog social, pentru că unul dinitre pilonii dezvoltării durabile a fiecărei țări și a Uniunii Europene îl constituie dialogul social, care, cel puțin din punct de vedere legislativ, pare extrem de bine constituit. Am creat un Consiliu Economic și Social – despre eficiența sa putem discuta, dar înființarea sa este prevăzută de Constituția României- care este un for consultativ pe problematica economică și socială pentru Parlamentul României. Am creat Comisii de dialog social la nivelul principalelor ministere, la nivelul administrației publice locale.

Sigur că ar fi multe de spus -așa cum în multe studii remarcă și Comisia Europeană- în legătură cu calitatea dezbaterilor în aceste foruri și caracterul operațional al rezultatelor din aceste dezbateri. Aici în mod cert sunt multe lucruri de făcut pentru că trebuie să recunoaștem că sindicatele sunt mai bine organizate, acțiunile lor sunt mai bine coordonate, iar asociațiile patronale sunt fragmentate, ceea ce face ca impactul vocilor patronale să fie mult diminuat. Așa se explică, probabil, de ce sunt promovate mult mai multe documente care reglementează piața muncii și protecția socială decât măsuri care să ducă la dezvoltarea economică, la sprijinirea spiritului antreprenorial.

Dacă ne uităm la ceea s-a întâmplat în Europa, în Comisia Europeană și în Parlamentul European, o să vedem că și la nivel european această înclinare către „protecție socială” cu tot ce include ea în sens larg este evidentă în dauna creșterii competitivității și, culmea, chiar a angajării.

Faptul că Comisia Europeană acordă reformelor economice mai puțină atenție decât celor sociale, după părerea experților și urmărind statisticile, a determinat adâncirea crizei sistemului social în ansamblul său și nu a condus, așa cum ne doream, la o reducere a dispărităților și decalajelor sau creșterea coeziunii sociale. Acest fapt este evident și dacă ne uităm la câțiva parametri ai economiilor continentale din zona Uniunii Europene. O să vedem că există o pondere foarte mare a sectorului public (circa 47% din PIB ) în care un rol important îl au întreprinderile de stat considerate servicii de interes general. O să vedem că există un amplu sistem de asistență socială (28% din PIB ). O să vedem, totodată, că există reglementări excesive ale relațiilor de muncă coroborate cu un important rol al partenerilor sociali. De asemenea, o să vedem, că în fond avem reglementări care generează o slabă mobilitate a forței de muncă, o subdezvoltare a pieței de capital  și stimulente foarte reduse pentru manifestările antreprenoriale.

Nu toate țările din UE au respectat, însă, acest model social european bazat pe protecție socială, iar evoluția lor economică a fost alta, mult mai bună. Cum comentați?

Este foarte corect că unele din țările din UE nu au respectat acest model. Vă dau exemplele Irlandei sau cel al Regatului Unit. În mod absolut paradoxal statisticile arată că în aceste țări pentru cei 10% cei mai săraci cetățeni, veniturile au crescut între 1995 și 2004, de opt ori mai mult în cazul Irlandei și de șase ori în cazul Regatului Unit, decât în cazul unei țări precum Suedia. Măsurile orientate către dezvoltarea antreprenorială, către dezvoltarea economică, au adus după sine și reducerea sărăciei și a disparităților. Și toate acestea în timp ce în alte țări ale UE aceste lucruri nu s-au petrecut. Ba mai mult, a crescut numărul cetățenilor săraci în ciuda unor politici sociale foarte aplicate.

Privind și la perspectivele Uniunii Europene ele nu sunt atât de optimiste precum ar părea. Ne plângem de multe ori că UE riscă să rămână în urma economiilor emergente și a SUA, dar vedem că cele mai optimiste prognoze în următorii ani prevăd creșteri economice de 2-3%, în timp ce alte economii ale lumii au un ritm de creștere mult mai mare.

Să înțelegem că fără o schimbare radicală a așa-zisului model social european, fără o revizuire a politicilor UE și o orientare a acestora către dezvoltarea economică,  viitorul Uniunii se anunță sumbru?

Nici măcar în cele mai optimiste scenarii ale Comisiei Europeană nu se prevede că-prin continuarea actualelor politici- se poate ajunge într-un stadiu de dezvoltare economică care să facă UE, din nou, mai competitivă ca alte economii. Nu vreau  să înțeleagă cineva că aș fi împotriva conceptelor de bază, cum ar fi aceea a unei economii inovative și a faptului că UE trebuie să fie economia cu cea mai mare valoare adăugată în competiție cu țări foarte dezvoltate tehnologic cum ar fi SUA sau Japonia.

Este, însă, evident că continuarea actualelor politici nu va genera acest lucru. Mai mult, este evident că foarte rapid modelul social european -care să citez expresia unui filosof contemporan român „este o încremenire în proiect a politicienilor europeni”- ar trebui revăzut în mod oficial și public pentru că UE trebuie să înțeleagă că trebuie să se ocupe de stimulente puternice în favoarea afirmării acțiunilor antreprenoriale și  de dezvoltarea capacităților de inovare la nivel european, de stimulare a acestora și abia apoi să revină la politicile sociale.

Fără un ritm de creștere susținut, comparabil măcar cu cel al economiilor emergente, ne va fi foarte greu să facem față acestor noi provocări. Probabil că în UE nu este posibil un ritm de creștere de 9-10%, dar unul de 5-6% cred că este posibil. Nu văd aici un obiectiv de neatins. Este, ce-i drept, de neatins, cu actualele politici. Dar revizuind aceste politici situația devine realizabilă. De ce să nu ne uităm la ritmul teribil de dezvoltare economică pe care l-a avut Turcia în ultimii zece ani? Nu cred că UE nu are  potențialul, capacitățile, resursele materiale și umane care s-o pună într-o situație măcar de egalitate cu celelalte țări, cred, însă  că lipsesc politicile orientate către dezvoltare economică și cred că politicienii europeni se află la o răscruce unde există doar două alternative posibile: fie  vor implementa reforme pro-piață, constituind astfel fundamentalul necesar dezvoltării durabile, fie vor menține actualele politici și actualul aranjament instituțional și vor conduce Europa într-o lungă perioadă de recesiune!

Credeți că viitorul Guvern al României, indiferent care va fi coloratura politică a acestuia, va reuși să iasă bine din această competiție extrem de dură a economiilor mondiale?

Sper ca următorul Guvern al României cu sprijinul și cu largul consens al partenerilor sociali să găsească acele politici  care să ducă România la un ritm de creștere economică susținut, nu de unul de doar 2-3%, ci mult mai consistent, pentru că doar în acest mod vom reuși niciodată să reducem disparitățile față de media UE și nu vom mai fi ultima sau penultima țară din UE la majoritatea capitolelor.

Cred că România are resurse și că putem găsi și soluțiile adecvate pentru ca acest lucru să fie făcut neîntârziat pentru că ne aflăm, din nou, într-un moment în care o competiție acerbă la nivel mondial este în plină desfășurare, competiție din care îmi place să cred vom ieși cu bine.

 Un interviu realizat de Iulian Badea