România, codașa UE în privința PIB-ului per capita

Bulgaria, România și Croația au fost anul trecut țările din Uniunea Europeană cu cel mai redus Produs Intern Brut pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS) – aproximativ jumătate față de media înregistrată în restul statelor membre – potrivit datelor publicate marți de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Acest indicator a variat anul trecut de la 47% din media UE în cazul Bulgariei, 57% din media UE în cazul României, 58% din media UE în cazul Croației până la 267% din media UE în Luxemburg, 128% din media UE în Austria și Olanda, 127% din media UE în Danemarca, 124% din media UE în Germania și Suedia, informează Agerpres.

De asemenea, Bulgaria, Croația și România au avut anul trecut cel mai mic consum individual efectiv (AIC) pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS), din UE.

În 2015, în Uniunea Europeană, consumul individual efectiv (AIC) pe cap de locuitor exprimat în PPS a variat de la 53% din media Uniunii Europene în cazul Bulgariei, 58% din media UE în cazul României și 59% din media UE în cazul Croației, până la 137% în cazul Luxemburgului și 123% din media UE în cazul Germaniei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.