Concert de colinde, în Gara CFR din Arad
Peste 2000 de persoane, arădeni sau călători, au asistat la concertul de colinde susținut vineri seară, în incinta Gării CFR Arad, de corul academic al Filarmonicii de stat Arad, sub conducerea maestrului Robert Daniel.
„După Parcul Reconcilierii, Cetatea Aradului, Fabrica de tramvaie, SC Astra Vagoane Călători SA, Filarmonica arădeană continuă organizarea de evenimente în spații neconvenționale, invitându-i de astă dată pe arădeni la o seară de colinde în incinta monumentalei clădiri a Gării CFR Arad, unul dintre cele mai grandioase edificii ale Orașului de pe Mureș”, a declarat pentru Agerpres Doru Orban, managerul instituției de cultură arădene.
Evenimentul este rezultat al conlucrării dintre Compania Națională CFR S.A. — Sucursala Regională CF Timișoara, Primăria municipiului Arad și Filarmonica de Stat Arad.
„În urmă cu un an, după vizita efectuată la Arad de ministrul Transporturilor de atunci, Dan Costescu, ne-am gândit la organizarea unui asemenea eveniment. La câteva zile după acea vizită, am organizat, împreună cu Filarmonica de stat, un prim concert de colinde, care s-a bucurat de succes. Motiv pentru care am recidivat în acest an, iar succesul de public de care se bucură îl vedeți și dumneavoastră’, a declarat pentru AGERPRES, la rândul său, Alexandru Samoilenco, revizor pentru Siguranța Circulației în cadrul Regionalei CF Timișoara, cel care a prezentat concertul.
Arădenii au avut prilejul să audieze cele mai frumoase colinde și cântece de Crăciun din repertoriul românesc și universal în forma lor cizelată, selecția fiind realizată de dirijorul corului, Robert Daniel Rădoiaș.
Programul concertului a cuprins atât armonizări ale clasicilor muzicii românești,cum ar fi ‘O, ce veste minunată’, ‘La Vifleem colo-n jos’, ‘Pogorât-a Domnul Sfânt’, ‘Moș Crăciun cu plete dalbe’, cât și refrenele de sărbătoare ale altor spiritualități, cum ar fi ‘Stille Nacht’, ‘Il est ne le divin enfant’, ‘Ring Christmas Bells’, ‘Jingle Bells’, ‘Deck the Hall’, sau ‘We Wish You a Merry Christmas’.