Prințul Paul și Truică nu scapă de controlul judiciar
Prinţul Paul şi Remus Truică s-au prezentat, marţi dimineaţă, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cei doi au cerut judecătorilor să le ridice măsura controlului judiciar şi să nu mai aibă nicio restricție chiar dacă sunt acuzați de corupţie în dosarul Ferma Băneasa. Magistraţii au respins însă solicitările.
Instanţa a admis contestaţia procurorilor la hotărârea Curţii de Apel Braşov prin care era ridicată măsura controlului judiciar pentru Remus Truică şi Paul al României. Totuşi, judecătorii au fost de acord cu ridicarea aceleiaşi măsuri pentru Dan Andronic, relatează Romaniatv.net.
Curtea de apel Braşov a stabilit, săptămâna trecută, că jurnalistul Dan Andronic nu se mai află sub control judiciar în dosarul Ferma Băneasa. Judecătorii au modificat cu această ocazie şi măsura controlului judiciar pentru Remus Truică şi Paul al României, în sensul aceştia pot părăsi ţara cu încuviinţarea prealabilă a instanţei.
Remus Truică, Prințul Paul, Dan Andronic, alături de alte persoane au fost trimiși în judecată de procurorii DNA, în dosarul Ferma Băneasa