Legea salarizării unitare, gata până în iunie
Legea unitară a salarizării va fi gata până în iunie, a anunţat, joi, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, care spune că nu va lucra pe legea tehnocraţilor, ci pe cea făcută de Rovana Plumb.
„Legea salarizării unitare va fi discutată cu partenerii sociali. Avem 32 de miliarde de lei prinse în următorii 3 ani pentru creşterile de salarii, începând din februarie. După ce terminăm cu bugetul de stat, pentru că asta e prioritatea zero pentru noi, vom intra în discuţii cu partenerii. Termenul dat e trimestrul al doilea, deci până în iunie suntem obligaţi să avem legea dată în Parlament. Nu avem de ce s-o amânăm, pornim de pe legea Rovanei Plumb, şi aceea trebuie un pic periată, dar nu vom merge pe legea tehnocraţilor. Acolo e o creştere de 19,5 miliarde de lei, noi am prognozat 32 de miliarde de lei”, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.