Dragnea (mai) amână suspendarea lui Iohannis
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, marţi, la Antena 3, că instabilitatea socială din ţară riscă să afecteze economia României deoarece investitorii străini ar putea să evite ţara noastră şi i-a cerut preşedintelui să revină ”la o abordare raţională”.
Întrebat dacă are colegi social-democraţi care vor suspendarea preşedintelui Iohannis, Dragnea a răspuns: ”Sunt foarte supăraţi şi îi înţeleg, dar îi rog să mai aibă răbdare. Aşa cum am făcut şi în 2016, când am ţinut lucrurile sub control, vreau să procedez şi acum, dar va exista o limită de la care o să fim conştienţi că, dacă o lăsăm să se depăşească, România scapă de sub control. Eu nu vreau să ajungem acolo. România are nevoie de pace socială şi de stabilitate politică pentru că asta ne ajută să atingem obiectivele majore ale tuturor statelor mari: securitate, stabilitate şi prosperitate pentru cetăţeni. Într-o ţară aflată în conflict permanent în care în fiecare zi se mai răstoarnă un butoi plin cu ură, aşa ceva nu poţi să rezolvi.”
În altă ordine de idei, Liviu Dragnea a declarat că săptămâna viitoare va face un demers legal cu privire la dosarul referendumului. El a reluat afirmaţia conform căreia are informaţii că există presiuni pentru a se face denunţuri atât împotriva sa, cât şi a preşedintelui ALDE Călin Popescu Tăriceanu şi a li se întocmi dosare.
“Până de curând, primeam tot felul de informaţii, pe care le catalogam ca zvonuri, prin care aflam că regimul Iohannis îmi pregăteşte nişte dosare. Cum? Că nu au cum să inventeze. Mi s-a mai spus că sunt tot soiul de indivizi cu probleme cu legea, care sunt presaţi, ameninţaţi, să scrie nişte denunţuri. Şi în ultimele zile am primit astfel de informaţii, de la oameni din sistem. Şi nu este vorba doar despre mine, dar şi de domnul Tăriceanu. Eu nu voi sta să văd când se va trage, dar cât o să fiu liber şi cât voi putea să îmi exercit atribuţiile, voi face tot ce se poate. Sper ca până la urmă, cei din sistem care sunt forţaţi să facă asta să ezite, să nu o facă, pentru că totul se plăteşte. Absolut totul se va plăti. Şi o să vedeţi zilele următoare. Săptămâna viitoare am de gând să fac un demers constituţional, legal, legitim, legat de dosarul referendumului”, a anunţat Dragnea, arată News.ro.
În 22 aprilie 2016, preşedintele PSD Liviu Dragnea a fost condamnat, alături de alte 26 de persoane, de instanţa supremă, la doi ani de închisoare cu suspendare, fiind acuzat că şi-a folosit influenţa de preşedinte de partid în timpul referendumului de demitere a fostului preşedinte Traian Băsescu.