Cinci studenți de la Academia Militară, răniți de o grenadă
O grenadă a explodat în timpul unui exercițiu de instruire care a avut loc, miercuri, la Academia de Tehnică Militară din Bucureşti, potrivit România TV.
Cinci studenți de la Academia Tehnică Militară au fost răniți de declanșarea accidentală a unui dispozitiv pirotehnic, unul dintre ei fiind internat, informează, vineri, un comunicat de presă al Ministerului Apărării Naționale.
„Studentul Bogdan Stoica este internat la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central ‘Dr. Carol Davila’, în timp ce ceilalți colegi sunt tratați în regim ambulatoriu. Starea studentului rănit este stabilă, fiind internat la Secția de Chirurgie Plastică și microchirurgie reconstructivă în vederea continuării tratamentului de specialitate”, potrivit comunicatului de la MApN
Incidentul este cercetat de o comisie de specialiști numită de comandantul academiei.