Roboții și computerele vor înlocui angajații de la stat
Roboţii şi computerele ar putea înlocui aproape 250.000 de angajaţi din sectorul public în următorii 15 ani, îmbunătăţind eficienţa şi economisind miliarde de lire sterline, potrivit unui raport citat de The Independent.
Potrivit grupului de reflecţie The Reform, folosirea site-urilor web şi a aplicaţiilor bot de inteligenţă artificială ar elimina necesitatea prezenţei celor 130.000 de administratori ai companiei Whitehall, specialistă în recrutare, până în 2030, economisind 2,6 miliarde de lire sterline (3 miliarde de euro).
Alte 90.000 de posturi administrative ale serviciului sănătăţii şi 24.000 de medici generalişti ar putea fi de asemenea înlocuiţi, într-un mod similar.
Chiar şi slujbe asociate în mod normal cu funcţionari umani ar putea putea cădea victime progresului roboţilor, ce ar putea înlocui până la 30% din activităţile de pregătire sanitară medie, precum colectarea informaţiilor, administrarea medicamentaţiei non-intravenoase, adecvate automatizării.
Doctorii nu vor fi nici ei imuni automatizării, computerele fiind deja mai eficiente la punerea unor diagnosticuri precum cancerul de plămâni, în timp ce roboţii surclasează chirurgii umani în procedurile de rutină.
Raportul subliniază de asemenea scopul creşterii automatizării prin dronele ce monitorizează mulţimile, tehnologia de recunoaştere facială, deşi recunoaşte îngrijorările în privinţa stocării imaginilor oamenilor.
Raportul demonstrează faptul că serviciile publice ar trebui să devină mai flexibile prin îmbrăţişarea unei economii, în care angajaţii se întreţin dintr-o varietate de slujbe flexibile, obţinute pe platforme online.
Asemenea platforme de „muncă contingentă” ar fi potrivită spitalelor şi şcolilor ca o alternativă la modelele tradiţioanel ale agenţiilor de muncă, precum şi organizaţiilor ce experimentează diferenţe sezonale cu valori maxime.