Doliu în familia regală a României

Familia Regală a României a anunţat că este în doliu, după ce o personalitate care şi-a pus meritele şi calităţile în slujba acţiunilor Casei Regale a trecut în nefiinţă.

Dr. Elisabeta Dragomirescu, fost director al Fundației Principesa Margareta a României, a murit sâmbătă, a anunţat Familia Regală.

Dr. Dragomirescu s-a născut la 3 iulie 1947 în orașul Dej, din județul Cluj. A absolvit Facultatea de Medicina Veterinară din București în anul 1970. Ulterior, se dedică cercetării medicale la Institutul Oncologic din București. A colaborat o lungă perioadă de timp cu profesorul Alexandru Trestioreanu.

A fost director al Fundatiei Principesa Margareta a României într-una dintre cele mai dificile perioade din viața organizației, între anii 1993-1998. A creat si desfășurat proiecte sociale, culturale, educaționale și medicale. Printre categoriile defavorizate sprijinite de fundație în perioada directoratului Elisabetei Dragomirescu s-au numărat copiii infectați cu HIV, persoanele vârstnice, cele opt Case pentru Ajutor Reciproc ale Pensionarilor din Capitală. A creat cabinete de consultații juridice gratuite pentru persoanele cu venituri mici. A înființat Clubul Seniorilor din București.

Pentru dotarea cu aparatură medicală și achiziționarea de medicamente a acordat sponsorizări cu sprijinul celorlalte filiale ale Fundației Principesa Margareta din SUA, Franța, Belgia, Elveția și Marea Britanie. Beneficiare ale acestor proiecte au fost spitalele Budimex, Grigore Alexandrescu, Colentina, Maternitatea Bucur, din Buhuși și din Constanța.

Fundația și-a îndreptat atenția către familiile cu mulți copii, vârstnicii singuri, asistați la domiciliu, și către căminele pentru bătrâni. A susținut financiar programul de terapie prin artă Artschool, în colaborare cu UNITER, pentru copiii aflați în orfelinate din București, Codlea, Piatra Neamț și Constanța.

Pentru meritele ei profesionale și calitățile sale umane, dr. Elisabeta Dragomirescu a fost distinsă de Majestatea Sa Regele Mihai I cu Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate, în anul 2008, primind medalia cu numărul 1.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.