Istoricul Dinu Giurescu, cetățean de onoare al Capitalei
Titlul de cetățean de onoare al municipiului București va fi acordat istoricului Dinu C. Giurescu, în baza unei hotărâri adoptate, marți, de Consiliul General al Capitalei.
Proiectul a fost introdus pe ordinea suplimentară de zi, fiind adoptat cu 45 de voturi „pentru” și o abținere, informează Agerpres.
Academicianul Dinu C. Giurescu a împlinit 90 de ani pe 15 februarie. El s-a născut la București, a urmat cursurile Colegiului ”Sf. Sava”, apoi cursurile Facultății de Istorie din București, luându-și licența în anul 1955 și apoi doctoratul în istorie în anul 1968.
În perioada 1968 — 1987 a fost profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, titular al cursului de istoria civilizației europene, apoi, între 1988 — 1990, profesor invitat (”visiting professor”) în SUA la William Paterson College, Wayne, New Jersey și la Texas A&M University, College Station, Texas, iar în perioada 1990 — 2011 a fost profesor, apoi profesor consultant la Facultatea de Istorie a Universității din București.
La 13 noiembrie 1990 a devenit membru corespondent, apoi, din 21 decembrie 2001, membru titular al Academiei Române. Este președintele de Onoare al Asociației Tradiția Militară (ATM), reprezentantă a României în Uniunea Europeană a Asociațiilor Istorico-Militare. În perioada 2001 — 2005 a fost director al Muzeului Țăranului Român.
Istoricul Dinu C. Giurescu are peste 30 de volume de autor și volume în colaborare și semnează zeci de prefețe sau postfețe, îngrijiri de ediții, articole, fiind, de asemenea, autorul (în colaborare) a două manuale didactice. A participat, de-a lungul timpului, la numeroase conferințe, expuneri, mese rotunde, reuniuni științifice din țară și străinătate, emisiuni la televiziune și la radio. În 2013 și-a donat întregul fond de carte, constituit din mii de volume, Bibliotecii Județene ”Alexandru și Aristia Aman” din Craiova.