Crește numărul restanțierilor la bănci și IFN-uri
Numărul persoanelor fizice înregistrate la Biroul de Credit cu restanțe mai mari de 30 de zile la bănci și instituții financiare nebancare a crescut cu 13.029, la 648.873 în ianuarie, față de nivelul din decembrie, fiind a treia lună consecutivă de creștere, se arată în datele Băncii Naționale a României.
În ceea ce privește valoarea restanțelor, acestea se ridicau, în ianuarie, la 8,08 miliarde lei, în creștere cu 1% comparativ cu luna anterioară, din care peste 3 miliarde lei erau în moneda națională, 3,45 miliarde lei echivalent în euro, 1,58 miliarde lei echivalent în alte valute și 45,5 milioane lei echivalent în dolari, informează Agerpres.
În funcție de categoria de întârziere, restanțele mai mari de 90 de zile reprezentau peste 4,5 miliarde lei. De asemenea, statistica BNR relevă faptul că existau restanțe de 62,9 milioane lei, cu o întârziere de 61 — 90 de zile, respectiv de 38,7 milioane lei, între 31—60 de zile.
Valoarea totală a creditelor scoase în afara bilanțului depășea 1,5 miliarde lei, iar 1,97 miliarde lei — la colectare.