Liberalii anticipează căderea Guvernului Grindeanu
Liderul liberal Raluca Turcan a declarat, sâmbătă la Cluj, că deciziile Guvernului privind creșterile salariale din ultima perioadă sunt în măsură să ducă la un blocaj al administrației, situația putând să „explodeze” în următoarele luni, lucru care ar putea duce inclusiv la căderea Guvernului.
Președintele interimar al PNL a afirmat că majorările salariale și cele privind pensiile, decise de PSD, trebuie să aibă o susținere, însă Guvernul nu are mai mulți bani, astfel că presiunea cade pe autoritățile locale.
Potrivit acesteia, deciziile luate de coaliția de guvernare vor duce la producerea unui blocaj fără precedent.
„Din punctul meu de vedere este foarte posibil ca în trei luni această situație să explodeze, România să ajungă să se îndatoreze din ce în ce mai mult pe generațiile viitoare. Putem asista la o cădere a actualului Guvern, pentru că obsesia împotriva justiției și iresponsabilitatea economică nu se poate să nu conducă în această direcție spre care se îndreaptă orbiți”, a spus Turcan, potrivit Agerpres.
Președintele interimar al PNL a participat sâmbătă, alături de secretarul general al formațiunii, Cristian Bușoi și de europarlamentarul Daniel Buda, precum și de lideri ai PNL Cluj la o conferință de presă, urmată de o ședință a Biroului Permanent Județean.