Marș pentru viață în mai multe orașe din țară
Sute de oameni au demonstrat la Constanţa pentru susţinerea familiei creştine tradiţionale şi a dreptului la viaţă. Marşul, organizat de o asociaţie civică, l-a avut în frunte pe Înalt Preasfinţitul Teodosie. De altfel, Arhiepiscopia Tomisului a trimis Inspectoratului Şcolar o adresare controversată, prin care cerea profesorilor de religie să participe la marş.
Dupa ce s-au rugat pe treptele catedralei ortodoxe, participanţii au plecat în marş prin oraş. S-au oprit în Piața Ovidiu și la biserica greacă, unde au interpretat mai multe cântece bisericești.
Înca de acum câteva zile, organizarea marşului a stârnit controverse, din cauză că Arhiepiscopia Tomisului a trimis un document Inspectoratului Şcolar prin care îi cerea să invite toţi profesorii de Religie din oraş la eveniment. Şi susţinea că aceştia sunt obligaţi să participe la eveniment şi să afişeze materialele informative în şcolile unde predau.
Sâmbătă, mii de oameni au participat la marşuri similare în mai multe oraşe ale ţării, au susţinut familia tradiţională şi au transmis mesaje împotriva avorturilor.