Sindicatele din poliție, inundate în promisiuni !
Sindicatele din poliţie spun că marţi vor fi depuse la Parlament amendamentele la OUG 9/2017 privind sporul de permanenţă şi majorarea la 100% a sportului pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal şi la sărbătorile legale, iar decizia va fi politică, precizând că dacă vor fi admise în Comisia juridică, sigur în plen vor trece şi ar putea fi speranţe de majorare a veniturilor poliţiştilor de la 1 aprilie.
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a avut luni o nouă întâlnire cu liderii sindicatelor din poliţie, pentru a discuta două propuneri de amendamente la OUG 9/2017, cu privire la sporul de permanenţă şi acordarea unui stimulant de 100% pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal şi la sărbătorile legale.
Preşedintele Sindicatului Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro Lex”, Vasile Lincu, a declarat la finalul discuţiilor că o eventuală mărire a salariului poliţiştilor de la 1 aprilie depinde de o decizie politică.
„Astăzi, la ministerul, liderii de sindicat, împreună cu reprezentanţii MAI, au convenit un text de amendamente care va fi depuse la Parlament, astfel încât poliţiştii să beneficieze de o majorare la salariu de 100%, în loc de 75%, pentru munca prestată sâmbătă, duminică şi pentru orele suplimentare desfăşurate în repausul săptămânal, precum şi o majorare de 40% pentru asigurarea continuităţii planificate de la domiciliu. Practic, de ani de zile, poliţiştii asigură această continuitate de la domiciliu, sunt chemaţi la nevoie, li se restrânge dreptul de a desfăşura orice alte activităţi vor ei în timpul liber, fără să fie plătiţi. Acum se va reglementa acest lucru. Nu este asumată de Guvern, va fi amendament la un proiect de act normativ, care este pe rolul Parlamentului şi decizia va fi una politică”, a spus Vasile Lincu, potrivit News.ro.
Liderul Sindicatului „Pro Lex” a mai spus că există posibilitatea ca aceste amendamente să fie preluate la actul normativ aflat în discuţie la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.
„Practic, ultima discuţie s-ar putea să fie chiar mâine (marţi, n.r.) şi dacă exista voinţa politică, acest lucru se va vedea de la 1 aprilie”, a precizat Lincu.
Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Dumitru Coarnă, a spus că, după discuţiile de luni de la Ministerul de Interne, se poate vorbi de o „victorie parţială”.
„Avem o victorie parţială, în sensul în care ne-am pus de acord pe cele două amendament, respectiv permanenţa să fie plătită cu un spor de 40% din salariul de funcţie şi majorarea de 75% să fie crescută la 100%. Aceste două amendamente le avem formulate, mergem la Camera Deputaţilor, la Comisia juridică, am vorbit cu domnul Nicolicea să le depunem mâine, să fie luate în discuţie în Comisia juridică, care analizează Ordonanţa 9 şi le lipim de celelalte două amendamente, care deja sunt”, a spus Dumitru Coarnă.
Preşedintele SNPPC a precizat că au rămas deschise discuţiile pe majorarea salarială de 20%, iar săptămâna aceasta s-ar putea ajunge la un acord şi cu privire la acest aspect.
„Sper să ne punem de acord, pentru că va trebui să privim şi proiectul unitar al salarizării, proiect pe care doamna ministru al Muncii, Olguţa Vasilescu, săptămâna trecută, s-a angajat că o să ni-l pună la dispoziţie joi, cel târziu vineri. În acest ansamblu, o să vedem cum şi în ce o să constea această majorare salarială de 20%. Deci, practice, nu avem o soluţie pentru majorarea salarială în acest moment, dar discuţia rămâne deschisă. Întotdeauna am fost la votul politicienilor, totul este politic”, a adăugat Coarnă.
Liderul sindical a mai spus că, din câte ştie, după discuţia cu preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Eugen Nicolicea, amendamentele propuse de sindicatele din poliţie vor fi admise.
„Avem o speranţă că vor trece, dar mai este un pas, nu este o bătălie câştigată, nu e un război final, este doar o treaptă, o bătălie. Dacă vor fi admise în Comisia juridică, care este comisie de raport, sigur că în plen vor fi admise, pentru că nu are nicio logică decât asta”, a arătat Dumitru Coarnă.
El a precizat că nu exclude ca cele două amendamente să fie respinse, iar tot ce poate spune acum este că ministrul de Interne, Carmen Dan, a confirmat sâmbătă şi a spus cu claritate că acestea vor fi îndeplinite prin amendamente la OUG 9, împreună cu celelalte amendamente, care deja au fost depuse la Comisia juridică.