Mircea Băsescu nu va fi eliberat condiționat
Tribunalul Constanţa a admis miercuri contestaţia DNA la decizia de eliberare condiţionată dată în urmă cu o lună de Judecătoria Medgidia în cazul lui Mircea Băsescu, care ispăşeşte o pedeapsă de patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă. Decizia este definitivă.
Tribunalul Constanţa a admis contestaţia procurorilor la decizia Judecătoriei Medgidia, care aprobase cererea lui Mircea Băsescu de eliberare condiţionată. Procurorii au considerat că Mircea Băsescu nu a dat suficiente semne de îndreptare, relatează Romaniatv.net.
Tribunalul Constanţa a judecat, în 22 martie, contestaţia depusă de către procurorii DNA la decizia de eliberare condiţionată a lui Mircea Băsescu, dată în urmă cu o lună de Judecătoria Medgidia.
La termenul din 22 martie, Mircea Băsescu a cerut să fie eliberat condiţionat spunând că a îndeplinit toate condiţiile, atât fracţia obiectivă, numărul obligatoriu de zile care trebuia efectuat, dar şi criteriul subiectiv, precizând că a avut o conduită bună în detenţie, participând la activităţile organizate în penitenciar. El a invocat şi problemele de sănătate de care suferă, afirmând că are nevoie de o operaţie pe cord deschis pentru înlocuirea by-passurilor montate în urmă cu 15 ani. Mircea Băsescu a mai spus în faţa instanţei că a fost diagnosticat recent cu diabet şi că se confruntă cu o lipsă a medicamentelor necesare, făcând o cerere pentru a le achiziţiona, dar chiar şi aşa nu le primeşte întotdeauna.
Procurorul DNA a cerut în faţa instanţei admiterea contestaţiei, spunând că nu sunt îndeplinite criteriile subiective şi că Mircea Băsescu nu a dat suficiente dovezi de îndreptare.
Tribunalul Constanţa a amânat pronunţarea în acest dosar pentru 29 martie.
Decizia va fi definitivă.
Judecătoria Medgidia a decis pe 16 februarie că Mircea Băsescu poate fi eliberat condiţionat, decizia fiind contestată de DNA.