Șocant: Copii cu dizabilități, umiliți la o școală specială!

Bătuţi, legaţi şi umiliţi, la acest tratament inuman ar fi fost supuşi copiii cu dizabilităţi care învaţă la o şcoală specială din Capitală. Un angajat al instituţiei a fost filmat în timp ce povesteşte ororile la care sunt supuşi micuţii. Cu nonşalanţă, omul povesteşte cum toţi colegii lui bat acei copii, pe care el îi numeşte animale.

O asociatie care lupta pentru drepturile copiilor cu dizabilităţi a sesizat institutiile statului, inclusiv Parchetul după ce au intrat în posesia unor imagini halucinante. Într-o înregistrare, unul dintre profesori marturiseste ca fara corectie, copiii din Şcoala Specială Gimnazială nr. 4 din Bucureşti, pe care ii numeste animale, i s-ar urca in cap.

„Trebuie să-i pedepsesc într-un fel, să ştie de frică. Doamna Guzu bate la ei ca la fasole. Toţi bătem la ei. Toţi! Toate clasele, de sus până jos, nu există clasă să nu… Dar nu trebuie să-i înjuri, dar poţi să-i cafteşti”, povesteşte profesorul, potrivit stirileprotv.ro.

Hohotele de ras de la sfarsitul inregistrarii fac si mai ingrozitoare marturia unuia dintre profesorii Scolii Speciale din Sectorul 4 al Capitalei care se descrie ca fiind un om bun, pentru ca el nu „bate ca la fasole” copiii, cum ar face alti colegi. Fara sa stie ca este filmat, omul continua destainurile.

„Eu nu ma bag peste clasa lu’ ala, nu ii dau corectie. Nu ma duc sa il bat. Cu ai mei fac circ, dar cu usile inchise. Fiecare profesor face circ cu ei. Stii cum sunt astia? Ca animalele… te las cu 10 in clasa, fa tu ordine in ei!”, continuă profesorul.

„Animalele” de care vorbeste sunt elevii cu diferite grade de handicap. Cel care a filmat totul, la randul lui angajat al unitatii de invatamant, spune ca a fost singura metoda pentru a demonstra ce se intampla sub ochii lui. Pentru ca altfel, doar printr-o declaratie, autoritatile l-ar fi ignorat.

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD) a sesizat Parchetul de pe langă Judecătoria Sectorului 4, Avocatul Poprului şi Autoritatea Nationala Pentru Protectia Drepturilor Copilului cu privire la abuzurile şi relele tratamente aplicate copiilor cu dizabilităţi din Şcoala Specială Gimnazială nr. 4 din Bucureşti.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.