Se anunță o arestare spectaculoasă la vârful PNL!
Şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, pregăteşte o arestare „spectaculoasă” a unei personalităţi din Partidul Naţional Liberal. Dezvăluirea a fost făcută la România TV de Laura Vicol, avocata fostului procuror-şef al DIICOT, Alina Bica.
Laura Vicol susține că are informații potrivit cărora în următoarea perioadă șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, va reţine un lider al PNL.
„Am aflat din sursele mele că se va face o reţinere spectaculoasă din cadrul PNL, ca să se convingă toată lumea că LCK nu doreşte doar terminarea femeilor frumoase din preajma fostului preşedinte Traian Băsescu”, a declarat Laura Vicol.
Întrebată dacă dă și un nume, Laura Vicol a răspuns: „În niciun caz, ferească Dumnezeu!”
„Va fi un domn de această dată. Un domn tânăr”, a precizat avocata Alinei Bica.