Panică la Hunedoara. Un tren de marfă a deraiat!

Un tren de marfă a deraiat, sâmbătă, în judeţul Hunedoara. Din primele informaţii două persoane care formau echipajul locomotivei au decedat. Misiunea echipelor de intervenţie care s-au deplasat la faţa locului este îngreunată de faptul că liniile de înaltă tensiune au fost rupte şi sunt în contact cu garnitura avariată.

Trenul de marfă, format din 16 vagoane şi aparţinând unui operator privat, a sărit de pe şine între Petroşani şi Simeria, la o diferenţă de nivel generată de un viaduct. Din primele informaţii de la faţa locului, furnizate pentru România TV, se pare că cei doi mecanici de locomotivă şi-au pierdut viaţa. Informaţia nu poate fi, însă, confirmată din cauză că salvatorii nu au reuşit să se apropie prea mult de locomotivă, potrivit lui Claudiu Achim, reprezentant ISU Hunedoara.

În urma incidentului dintre staţiile Baniţa şi Merişor, pe secţia de circulaţie Petroşani – Simeria, Regionala Timişoara, traficul feroviar în zonă este blocat.

Locomotiva şi 14 vagoane au deraiat, unele dintre ele fiind căzute în râpă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.