„Caracatița” de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice Bucureşti
Noi informaţii ies la iveală după ce s-a aflat cum a fentat închisoarea fiul lui Gheorghe Mărginean, decanul Facultatii de Zootehnie din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti (USAMV), care a administrat afacerile tatălui.
La USAMV se pare s-a instalat o echipă care este bine organizată şi care se bucură de nişte privilegii aparte, mulţi bani, licitaţii, maşini. Mărginean „Sponsorul”, fostul ministru şi actualul rector Sorin Câmpeanu „Linia întâi”, Daniel Constantin „Spatele” (fostul copreşedinte ALDE), Daniela Vasilica Burghilă (şefa doctoratelor din Ministerul Educaţiei ….;), Cosmina Iordăchescu (combinată cu constructorul care câştigă cu basculanta licitaţii la USAMV) dar şi alţii, informează CanCan.
O luăm ierarhic şi regulamentar cu primul Boss, „Sponsorul” Gheorghe Emil Mărginean de la Facultatea de Zootehnie din cadrul USAMV. Potrivit declaraţiei de avere, Mărginean este acţionar prin firma sa Karpaten Turism, cu 50% în Karpaten Outgoing SRL Bucuresti. Adică exact societatea prin care fiul a dat tunul de 370.000. Restul părţilor sociale sunt deţinute de fiul său Alexandru Mărginean, care deţinea şi calitatea de administrator. Poate o să vă întrebaţi de ce decanul de la Zootehnie şi-a lăsat fiul să fie administrator, având în vedere că nu avea o aşa mare experienţă. Simplu! Pentru că legea îi interzice lui Gheorghe Mărginean să fie administrator, cât timp este şi decan. Aşa că în hârtii toţi cei în situaţia aceasta îşi nominalizează persoanele de încredere. Situaţia interesantă aici este: oare nu cumva fiul a fost condamnat degeaba, fiind doar un paravan pentru acte, şi tatăl a fost cel vinovat? Fiul şi-a mascat tatăl? Mărginean a precizat în declaraţia de avere că are un apartament în Bucureşti, care a fost închiriat, încasând astfel 8.000 lei într-un an, dar şi două case. Nu are maşină sau bijuterii. A avut un credit luat de la bancă în 2015, pe care l-a achitat un an mai tîrziu. Potrivit declaraţiei de avere din 2016, a avut un câştig anual de la USAMV în valoare de 52.000 lei, iar dividendele încasate de la firmă au fost de aproape 330.00 lei. Deşi a făcut milioane din turism scrie presa, iar în trecut declara că aduce peste 200.000 de turişti anual în România, declaraţia de avere este subţirică. Surse indică activităţi comerciale totuşi de dimensiuni mari dar şi multă bunăstare vizibilă.