Mocănița Huțulca din Moldovița atrage mii de turiști!

După Al Doilea Război Mondial, comuniştii au demontat în mare parte liniile şi pe terasamentul lor au făcut drumuri forestiere, pe care coborau lemnul cu camioane. În judeţul Suceava a mai rămas doar această linie ferată îngustă de la Moldoviţa. Iniţial porţiunea Moldoviţa – Argel, dar inundaţiile repetate şi gospodarul bucovinean au avut grijă să mai rămână vreo 4 km.

Un austriac, pe numele său Georg Hocevar, a cumpărat linia şi materialul rulant din dotarea ei şi a refăcut-o până la Raşca. Astfel, acum se circulă pe 6,7 km de cale ferată îngustă. Acest Hocevar nu este chiar un Mesia al căilor ferate înguste de la noi, fiindcă numele său apare în câteva dosare de trafic cu mocăniţe de patrimoniu. Cariera şi-a început-o în judeţul Hunedoara şi acum deţine câteva linii ferate înguste prin toată ţară, pe care le foloseşte în scopul turismului feroviar cu mocăniţa.

Chiar mocăniţa botezată Huţulca de la Moldoviţa este una adusă de Hocevar aici, ea neoperând niciodată pe această secţie. În schimb, cele trei locomotive care rulau pe Moldoviţa au fost duse cine ştie unde. Ca o paranteză adaug că aceasta este mocăniţa pe care a adus-o Flutur la Suceava şi la Gura Humorului în programele de circ turistic pentru trepanaţi. Circ turistic pentru că durata lor de viaţa este cam cât a unui circ real aflat în perindare printr-un târg, apoi se strânge totul şi e ca şi cum nu ar fi fost nimic.

Gara de unde pleacă mocăniţa e uşor de găsit. Sunt indicatoare. E undeva în spatele hotelului Oana, lânga fosta fabrică de cherestea, care a aparţinut lui Omar Haisam şi care a luat foc, din întâmplare, desigur, acum câţiva ani. Sâmbăta şi duminica sunt programate două curse. De la 13 şi de la 15. O plimbare dus-întors durează cam o oră şi costă 10 lei.

De obicei, prima cursă e mai aglomerată şi din această cauză am optat pentru a doua. Tot la dorinţa mea am plecat în plimbare cu vagonul descoperit. Era cam frig şi cam ploios, dar cu vagon acoperit nu avea niciun farmec călătoria.

Linia însoţeşte drumul pe lângă porţile oamenilor. E exact al fel ca pe porţiunea Vama-Moldoviţa, numai că acum vorbim de o cale ferată îngustă. Foarte pitorească. Peisajele îndeamnă la pantheism. Gospodarul bucovinean cam prostănac. Nu puţine au fost cazurile când linia a fost blocată cu lemne, pietre mari, grămezi de nisip, gunoaie, etc. În loc să se bucure localnicii din Moldoviţa că lumea vine la ei din toate colţurile ţării, din Europa şi chiar din Africa şi unii mai lasă şi bani acolo, ei fac tot posibilul să-i fugărească. Numeroase au fost reproşurile pentru personalul care deserveşte trenul, cum că ei ar fi din Vatra Moldoviţei şi nu din Moldoviţa şi că mai bine ar fi să se ducă la ei acasă cu tot cu tren şi acolo să facă gălăgie.

Mai palmate pe după case, şandramale şi cojmelii, se pot zări numeroase gatere. Mulţi şmecheri de la Suceava din partide de diferite culori au belit la prorpiu munţii de pe valea Moldoviţei. În această zonă, gaterul e o sursă sigură de marafeţi şi dacă ştii tabla împărţirii poţi ajunge senator, deputat, poate chiar şi preşedinte de ceva.

După jumătate de oră de legănare dulce, peisaje încântătoare, vânt rece şi ploaie şfichiutoare am ajuns la “gara” Raşca. Aici sunt două linii şi trenuleţul rebrusează. La vale mergem cu coşul mocăniţei înspre vagon. Stăm în fum. E plăcut.

Din aceeaşi categorie a manifestărilor bucovinenilor gospodari, face parte şi o construcţie care jenează circulaţia pe linia ferată îngustă. Deşi sunt norme care stabilesc clar la ce distanţă de calea ferată ai dreptul să ridici o construcţie, un bucovinean de-al nostru a trântit un acoperiş, astfel încât vagonul cu călători trece la cam 10 cm de el.

La 5 km în aval de gara mocăniţei, facem un popas de câteva minute la mânăstirea Moldoviţa. Destul de sumbru roşul umed de Moldoviţa. Mânăstirea are şi un minimuzeu, unde mi-au atras atenţia nişte tuburi ceramice, prin care lăcaşul era alimentat cu apă acum jumătate de mileniu şi câteva cărţi vechi de cult. În faţa muzeului, găsim o statuie a voievodului Petru Rareş, de numele căruia se leagă cea mai mare parte a minunatelor picturi exterioare ale bisericilor aflate astăzi în patrimoniul UNESCO şi care, desigur, nu au nicio treabă cu Bucovina. Chiar pe saitul UNESCO, se spune clar, că este vorba de bisericile pictate din nordul Moldovei şi nu din Bucovina, cum spun tâmpiţii. Probabil cea mai cunoscută pictură de pe exteriorul bisericii mânăstirii Moldoviţa este cea care redă asediul Constantinopolului.

Sursa: orasulsuceava.ro;