Constantin pierde prima bătălie cu Tăriceanu
ALDE a anunţat că Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia lui Daniel Constantin cu privire la suspendarea Congresului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor, motiv pentru care evenimentul se va desfăşura conform programului stabilit de către Delegaţia Permanentă, şi anume în zilele de 21 şi 22 aprilie. Daniel Constantin a anunţat că va face recurs.
Copreşedintele ALDE Daniel Constantin a scris vineri, pe Facebook, că a luat la cunoştinţă de prima decizie a instanţei cu privire la organizarea Congresului în perioada 21-22 aprilie, dar a atacat-o cu recurs, în condiţiile în care evenimentul convocat de Călin Popescu Tăriceanu este unul „abuziv”.
ALDE mai menţionează că „prin hotărârea Tribunalului Bucureşti se respectă o decizie luată de majoritatea membrilor din conducerea ALDE (provenind din Partidul Liberal Reformator – PLR şi Partidul Conservator – PC), precum şi de toate filialele judeţene ALDE, cu excepţia unei părţi a filialei Galaţi, în pofida încercărilor disperate ale lui Daniel Constantin şi ale apropiaţilor săi de a înfrânge voinţa majorităţii pentru propriile interese”.
„Totodată, decizia judecătorilor arată că demersul lui Daniel Constantin nu a avut la bază încălcarea normelor statutare ale ALDE, ci doar orgoliile, frustrările şi agenda personală ale câtorva persoane. Facem precizarea că inclusiv filialele din care provin doi dintre cei trei contestatari ai deciziei de organizare a Congresului ALDE, Mircea Banias şi Mircea Irimie, au votat pentru organizarea Congresului şi au stabilit delegaţii la Congres. După cum se poate observa, cei care nu sunt de acord cu desfăşurarea Congresului ALDE au rămas doar Daniel Constantin şi un grupuscul”, se mai arată în comunicat.