Starea de sănătate a copilului salvat din puț rămâne gravă
Dănuț, băiețelul de un an și opt luni care a fost salvat din puț, respiră spontan, cu mască de oxigen, după ce a fost detubat, joi seară, a anunțat Raluca Alexandrescu, purtătoarea de cuvânt a Spitalului Grigore Alexandrescu. Medicul a spus că problemele pulmonare nu au fost încă rezolvate, dar faptul că a fost detubat este foarte bine.
Băiatul rămâne internat în secția de Terapie intensivă a spitalului Grigore Alexandrescu și astăzi va fi văzut de medic neurolog, care îi va face o evaluare. Dănuț îi urmărește cu privirea pe cei din jur și a plâns.
A răspuns tratamentului. Pulmonar nu putem spune că este foarte bine, are încă probleme respiratorii, dar respiră spontan și cu mascuță de oxigen. S-a trezit, a plâns, priveste, să sperăm că un consult neurologic care va fi făcut în cursul zilei de astăzi, va avea un rezultat pozitiv din punct de vedere neurologic. Faptul că a răspuns în câteva zile, să sperăm că va merge mai spre bine, dar nu putem spune că este în afara oricărui pericol. El este în continuare la Terapie Intensivă, colegii mei vor ajusta tratamentul în funcție de starea lui (…) starea critică se menține până când va fi mai bine pulmonar, a spus Raluca Alexandrescu, purtătoarea de cuvânt a Spitalului Grigore Alexandrescu
Copilul de doi ani, din Teleorman, a căzut într-un puţ marți dimineață, de unde a fost scos după mai bine de 10 ore. Era conștient când a fost adus la lumină. A fost preluat imediat de medici și transportat cu elicopterul la București. Peste 50 de pompieri au fost implicați în operațiune.
Copilul a suferit un stop cardiac în drum spre București. Medicii au reușit să îl stabilizeze.