Tokes, declarație privind congresul FUEN de la Cluj-Napoca
László Tőkés, președintele CNMT, fost președinte de onoare al UDMR, a trimis pe adresa redacției o declarație privind congresul FUEN de la Cluj-Napoca, declarație pe care o publicăm, integral, în continuare:
„Minoritățile naționale tradiționale, istorice dețin o pondere de cca 10% din populația Uniunii Europene, pondere asemănătoare cu cea a minorităților etnice din România. Reprezentând o parte a acestei comunități, Consiliul Național Maghiar din Transilvania (CNMT) salută cu bucurie al 62-lea congres al Uniunii Federale a Naționalităților Europene (FUEN), apreciind în mod deosebit rezultatele acesteia.
Legat de acest eveniment de seamă, dorim să mai facem următoarele observații:
- Fostul viceprimar maghiar al municipiului Cluj-Napoca în cuvântul său de deschidere a afirmat că FUEN își ține congresul pentru prima data în Transilvania. Adevărul este însă că organizația-umbrelă a minorităților naționale din Europa și-a ținut deja un congres la noi, cel de 41-lea, în mai 1996, la Timișoara, oraș care se află în regiunea cunoscută sub denumirea de Transilvania.
- Cu prilejul actualului congres se cade să ne reamintim de meritul deosebit pe care-l au Géza Szőcs, fost secretar general al UDMR, László Pillich, fostul delegat UDMR în FUEN și Eva Maria Barki, renumit jurist din Austria, în cooptarea organizației noastre maghiare de reprezentare și de apărare a intereselor ca membru cu drepturi depline al FUEN.
- Pe lângă mulțumiri aduse actualei conduceri al FUEN trebuie să ne gândim cu recunoștință la profesorul Christoph Pan din Tirolul de Sud (Italia), reprezentant de marcă al cauzei autonomiei minorităților naționale, care a avut un rol decisiv în „aducerea” congresului FUEN la Timișoara în mai 1996, eveniment fără precedent, sprijin deosebit pentru minoritatea maghiară din România.
- Președintele UDMR, convins de necesitatea dezvăluirii adevărului, în discursul său ambițios de la Cluj a enunțat, că „epoca măsurilor prietenoase față de minoritățile naționale, intreprinse de către autoritățile române în preajma aderării la NATO, apoi la Uniunea Europeană, s-a terminat, urmând o perioadă de regres”. Constatăm cu părere de rău că liderilor UDMR le-au trebuit 21 ani ca să-și dea seama că restaurarea comunistă și naționalistă este o realitate continuă și zilnică în România. Politicienii noștri sunt probabil induși în eroare de optica abucureșteană a pactului de la Neptun (1993).
Anexez prezentei declarații luarea mea de cuvânt de la Timișoara, din 16 mai 1996, în care m-am referit printre altele și la problematica restaurării comuniste și naționaliste.
În sfârșit, drept memento bun sau rău, atrag atenția asupra faptului, că în anul 1996, ca și acum, în anul 2017 al Domnului, același Teodor Meleșcanu ocupa funcția de ministru de externe al României.
Apropo: restaurare. La recentul congres de la Zalău al UDMR, în atmosfera aplauzelor pline de autosatisfacție, a fost o priveliște bizară să-i vezi împreună în dreapta și stânga liderului UDMR pe Zsolt Semjén, vicepremierul Ungariei și pe Liviu Dragnea, șeful partidului social-democrat, „omul de încredere al președintelui nostru”, Hunor Kelemen.
Independent de toate astea, îi liniștim pe politicienii români grijulii de soarta țării cu cuvintele lui Christoph Pan: „Autonomia constituie antidotul optim împotriva secesiunii.”