Excedentul bugetar, 0,17% din PIB în 2017

Bugetul general consolidat a încheiat primele patru luni ale anului 2017 cu un excedent de 1,35 miliarde de lei, respectiv 0,17% din PIB, în condițiile în care veniturile de 80,1 miliarde lei (9,8% din PIB) au fost cu 8,4% mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent, potrivit datelor transmise joi de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).

În primele patru luni ale anului 2016, bugetul general consolidat a încheiat cu un excedent de 130 milioane de lei, respectiv 0,02% din PIB, informează Agerpres.

Potrivit MFP, s-au înregistrat creșteri față de anul precedent la colectarea impozitului pe salarii și venit (+13,4%), a contribuțiilor sociale (+14,9%), a impozitului pe comerț exterior și tranzacții internaționale (+12,4%) și a veniturilor din capital (+19,1). Colectarea din alte impozite și taxe pe bunuri și servicii a crescut cu 49,8% față de anul precedent, creșterea fiind determinată, în principal, de evoluția încasărilor aferente contribuției datorate pentru medicamente, precum și pentru contractele finanțate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate”, se arată în comunicatul MFP.

Colectarea TVA a înregistrat o scădere cu 3,6% față de primele patru luni ale anului 2016, pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2016, a cotei standard de TVA de la 24% la 20%, măsură care s-a reflectat în colectare din februarie 2016. De asemenea, din februarie 2017 gradul de colectare este influențat de reducerea de la 20% la 19% a cotei standard de TVA.

Cu toate acestea, colectarea lunară a TVA a crescut în februarie 2017 cu 2,5% față de februarie 2016, cu 8,9% în martie 2017 comparativ cu martie 2016 și cu 17,9% în luna aprilie 2017 față de aprilie 2016.

De asemenea, față de 2016 la impozite și taxe pe proprietate s-au înregistrat creșteri la nivelul administrațiilor locale cu 48,2%, iar la bugetul de stat cu 16,7%.

Potrivit sursei citate, pentru finanțarea proiectelor europene a fost alocată suma de 3,8 miliarde lei, dintre care 3,5 miliarde lei în agricultură, care urmează să fie decontată din sumele primite de la Uniunea Europeană.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.