Maria Grapini, mesaj unificator în PE

Europarlamentarul PPU-sl Maria Grapini a vorbit, joi, 15 iunie, într-una din dezbaterile desfășurate în PE, despre rolul și importanța familiei în viața fiecăruia dintre noi. Lumea se schimbă rapid, abrupt câteodată, valorile se pierd sau dispar cu totul, modelele devin îndoielnice, rezultatele pe măsură. Grapini a invocat, din nou, cazul româncei Camelia Smicală, exprimându-și, public, rezerva în ceea ce privește instituționalizarea forțată, atunci când nimeni și nimic n-o impun. 

“Ca umanistă, pun accent pe familie. Ca și creștin ortodoxă, spun că, niciunde, copiii nu pot fi mai bine crescuți decât în familie. Nu cred ca trebuie să încurajăm instituționalizarea, în detrimentul familiei. Trebuie să investim în educație, și a copiilor, dar și a părinților, astfel încât familiile să stie să-și crească, așa cum trebuie, copiii. Trebuie să generăm un echilibru mai bun între viața profesională si cea de familie. În unele țări – avem exemplul cel mai evident în Finlanda, cazul fiind unul cutremurător, unde doi copii au fost smulsi de lângă mama lor, deși mama e medic, deci știe și poate să-i crească – există un exces de zel, greu de înțeles: copiii sunt luați de lângă părinți si instituționalizați! Familia este cea care te crește, familia este cea care ne unește!”, a declarat europarlamentarul umanist, în PE.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.