Tenisman din Top 50, depistat pozitiv
Tenismanul britanic Dan Evans a fost depistat pozitiv cu cocaină la un control efectuat în luna aprilie, informează BBC.
Fost câştigător al Cupei Davis în 2015, Evans are 27 de ani şi este numărul 50 mondial. Evans a evoluat ultima oară la turneul de la Surbiton, la începutul lunii mai.
Jucătorul riscă doi ani de suspendare pentru încălcarea regulamentului antidoping. Evans a fost depistat pozitiv la Barcelona Open în 24 aprilie, iar suspendarea intră în vigoare din 26 iunie.
Dan Evans s-a născut pe 23 mai 1990, la Birmingham, iar anul acesta a ajuns până în optimi la Australian Open. La începutul anului a jucat prima sa finală ATP, la Sydney, după ce l-a învins pe Dominic Thiem în semifinale pierzând finala cu Gilles Muller.