România, printre codașele UE la siguranță rutieră
România se clasează pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte siguranţa rutieră, a declarat marţi, în cadrul evenimentului PIN Talk „Siguranţa rutieră în România:Provocări şi Oportunităţi”, secretarul de stat în cadrul Ministerul Transporturilor Mihai Tămâian. Ultimele date oficiale arată că în fiecare an mor pe şoselele din România, ca urmare a accidentelelor rutiere, aproximativ 1.900 de persoane, ceea ce înseamnă o medie zilnică de cinci decese.
„Statisticile europene privind accidentele rutiere si consecinţele acestora arată că ,din păcate, România se clasează pe ultimele locuri în ceea ce priveşte siguranţa rutieră. Pierderile de vieţi omeneşti ca urmare a accidentelelor rutiere sunt de aproximativ 1.900 pe an, o medie zilnică de circa cinci decese”, a afirmat Tămâian.
Numărul de victime înregistrate în 2016, raportat la populaţia României, a fost de 95 de morţi la 1 milion de locuitori. În plus, peste 8.000 de persoane sunt rănite grav în accidentele rutiere într-un an, ceea ce înseamnă o medie zilnică de circa 22 de persoane rănite.
„O dată cu aderarea la Uniunea Europeană, România şi-a însuşit obiectivele acestea în domeniul siguranţei rutiere şi anume reducerea cu 50% a numărului de victime ale accidentelor rutiere până în anul 2010 faţă de valorile înregistrate în 2001, şi ulterior până în anul 2020 faţă de valorile înregistrate în 2010″, a menţionat Tămâian.
În cadrul aceluiaşi eveniment, comisarul european pentru Transporturi, Violeta Bulc, a transmis printr-un mesaj video că ” în România, creşterea puternică a numărului de vehicule şi infrastructura nedezvoltată a dus la o creştere alarmantă a numărului de accidente rutiere”.
În opinia comisarului european, statisticile privind siguranţa rutieră arată că România are una dintre cele mai puţin sigure infrastructuri în ceea ce priveşte siguranţa rutieră.
Statisticile arată că cele mai multe accidente rutiere au loc în România din cauza vitezei excesive şi a conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice.
La nivelul Uniunii Europene, accidentele rutiere provoacă în continuare un număr mare de victime.
„Anul trecut am pierdut 25.500 de persoane pe drumurile europene şi 135.000 de persoane au suferit răni grave. (…) Acestra sunt statistici şocante”, a mai spus comisarul european.