Urnă mobilă pentru Hrebenciuc și Căncescu

Fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc, și fiul acestuia Andrei Hrebenciuc, aflați în arest preventiv pentru 30 de zile, la Inspectoratul Județean de Poliție, în dosarul retrocedărilor de păduri au solicitat urna mobilă pentru a vota, informează Agerpres.

De asemenea, și președintele Consiliului Județean Brașov Aristotel Căncescu arestat preventiv pentru 30 de zile pentru fapte de corupție, în arestul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov a votat duminică prin intermediul urnei mobile.

„Da, vă confirm că domnii Viorel Hrebenciuc, Andrei Hrebenciuc și Aristotel Căncescu au votat duminică. Vineri am primit cererile din partea acestora, iar duminică două persoane din cadrul Biroului Secției de votare nr. 15 Brașov, unde este arondat arestul Poliției, s-au deplasat cu urna mobilă de vot în arestul Poliției pentru a vota. Alături de aceștia, alte 23 de persoane aflate în arest preventiv au făcut cerere pentru a vota”, a precizat, pentru Agerpres, Ana Popa, președintele Secției de votare nr.15 din municipiul Brașov.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.