Transportul public de persoane, sub lupa Poliției

Poliţia Română desfăşoară o acţiune, la nivel naţional, pentru verificarea activităţii de transport public de persoane. În prima parte a acţiunii, poliţiştii au aplicat aproape 3.700 de sancţiuni contravenţionale, au reţinut 189 de permise de conducere şi au retras 68 de certificate de înmatriculare auto.

„În perioada 20 – 23 iulie a.c., Poliția Română, prin Direcția Rutieră, organizează, la nivel național, o acțiune pentru verificarea activității de transport rutier public de persoane, în curse regulate și ocazionale. Au fost verificate și autovehiculele special destinate transportului de elevi. Astfel, la acțiunile desfășurate, în perioada 20 – 21 iulie, ora 10.00, au participat 966 de polițiști rutieri și 340 de polițiști de la ordine publică, context în care au fost aplicate 3.669 de sancțiuni contravenționale”, se arată în comunicatul Poliţiei Române.

Dintre sancţiunile aplicate, 127 au fost pentru nerespectarea legislației specifice transporturilor rutiere publice (H.G. 69/2012), iar 16 au fost pentru nerespectarea prevederilor O.G. 37/2007 actualizată, privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora.

De asemenea, 39 de sancţiuni au fost acordate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003, privind transportul în regim taxi și în regim de închiriere, iar 28 pentru conducerea unui autovehiculul pe drumurile publice, de către o persoană ce se află sub influența alcoolului, dintre care, 11 celor care efectuau transport public de persoane.

Totodată, 68 de sancţiuni au fost aplicate pentru defecțiuni tehnice, 326 pentru neportul centurii de siguranță, 69 pentru folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii autovehiculelor, fără dispozitiv tip ,,mâini libere”, 19 pentru neefectuarea în termenul legal a inspecției tehnice periodice, iar 23 pentru încălcarea altor acte normative.

„În cadrul activităților de control, polițiștii rutieri au reținut 189 de permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, dintre care 12 persoanelor ce efectuau transport public de persoane (11 pentru consumul de alcool și 1 pentru nerespectarea regimului legal de viteză). Au fost retrase şi 68 de certificate de înmatriculare auto”, este precizat în comunicat.

Tot pe parcursul acţiunii, au fost constatate 43 de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, dintre care 17 de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană care se află sub influența băuturilor alcoolice.

Poliţiştii au depistat un bărbat, care a efectuat transport de persoane, în județul Ilfov, prin servicii speciale de transport călători cu un microbuz și, ca urmare a testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta se afla sub influența alcoolului (0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat).

A fost întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

Un bărbat, din judeţul Timiș, a fost depistat de poliţişti, în timp ce efectua transport public de persoane cu un autobuz, în județul Timiș, și, în urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta se afla sub influența alcoolului (0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat).

Persoana în cauză a fost sancționată contravențional și s-a dispus reținerea permisului de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 90 de zile.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.