„Valerian”, premiera așteptată a weekendului
Două dintre premierele cele mai așteptate ale verii, filmul de război ‘Dunkirk’, în regia lui lui Christopher Nolan, și ‘Valerian’, noua incursiune în science fiction a regizorului francez Luc Besson, ajung în acest weekend în cinematografele nord-americane, relatează EFE.
În ‘Dunkirk’, Nolan prezintă dintr-o perspectivă diferită așa numita ‘Operațiune Dinamo’, privind salvarea unor soldați belgieni, francezi și britanici înconjurați de armata nazistă la sfârșitul lunii mai 1940, la care au participat un mare număr de ambarcațiuni civile.
Mark Rylance, Kenneth Branagh, Tom Hardy, Cillian Murphy și Harry Styles, membru al trupei One Direction, fac parte din distribuție, informează Agerpres.
‘Valerian’, avându-i în rolurile principale pe Dane DeHaan și Cara Delevingne, povestește cum o amenințare se prefigurează asupra așezării Alpha, o metropolă aglomerată în care locuiesc specii de pe sute de planete ale galaxiei.
În apărarea Alpha vor porni agenții Valerian și Laureline, însărcinați cu salvarea viitorului universului. Este vorba de filmul european cel mai scump din istorie (180 de milioane de dolari) și de un proiect bazat pe comic-bookulul ‘Valérian and Laureline’, scris de francezii Pierre Christin și Jean-Claude Mezieres.
Tot în acest weekend se lansează pe marile ecrane comediile ‘Girls Trip’ și ‘Landline’.
‘Girls Trip’, în regia lui Malcom D. Lee, este povestea a patru vechi prietene care pleacă într-o călătorie la New Orleans pentru a asista la festivalul muzical Essence, un eveniment care va servi la strângerea legăturilor dintre ele și la descoperirea a noi evenimente petrecute în viața lor.
Regina Hall, Queen Latifah, Jada Pinkett Smith și Tiffany Haddish fac parte din distribuția acestui film.
La rândul său, ‘Landline’, de Gillian Robespierre, prezintă viața unei adolescente din Manhattan (New York) care descoperă că tatăl său are o relație extraconjugală.