Producătorii independendenți de film vin la Festivalul Indie!
Uniunea Producătorilor de Film și Audiovizual din România organizează, în perioada 25 – 28 august, la Mangalia, a XII-a ediție a Festivalului Indie, dedicat producătorilor de film independenți, au anunțat miercuri reprezentanții administrației locale.
”Încă de la prima ediție din 2006, Festivalul Internațional al Producătorilor de Film Independenți (IPIFF) a urmărit promovarea filmului românesc și a identității și personalității producătorului de film. IPIFF a fost organizat la început în Constanța, Mamaia, iar apoi în București. Începând cu ediția din 2013, care a avut loc la Alba Iulia, apoi la Târgu Jiu, festivalul și-a propus să se transforme într-un eveniment cultural itinerant, să devină promotorul și susținătorul producțiilor INDIE, al producătorilor de film cu adevărat independenți”, potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Mangalia, informează Agerpres.
Aceasta informează că dorește ca festivalul să aibă ”o alură estivală cu filme și evenimente care să atragă publicul”, în condițiile în care în oraș nu există cinematograf și nici alte spații pentru spectacole, în afară de Casa de Cultură.
Conform sursei menționate, pe lângă filmele aflate în competiție (filme de lung și scurt metraj de ficțiune și documentare), spectatorii vor avea ocazia să urmărească o mini retrospectivă a filmelor de succes premiate la IPIFF în ultimii doi ani de zile ( ‘Două lozuri’ și ‘București Non Stop’), o seară de Stand-Up Comedy — Cristian Dumitru și una de Tango — Kari Tibor (muzică, dans și film). Ultima seară a festivalului va fi onorată de prezența îndrăgitului cântăreț de muzică populară Nicolae Furdui Iancu care va concerta alături de Mariana Deac în acompaniamentul formației ‘Crai Nou’.