Daea, despre suprafața contractată pentru irigații
Suprafața contractată pentru irigații în acest an a ajuns la 666.629 hectare, de aproape șase ori mai mare decât anul trecut, iar udările s-au realizat pe 268.000 de hectare, a declarat, pentru Agerpres, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea.
„În acest an, suprafața contractată pentru irigații a ajuns la 666.629 hectare, de aproape șase ori mai mare decât anul trecut și au fost realizate udări pe 268.000 de hectare, în general la culturile care sunt încă în vegetație, dar și la culturile duble. La ora actuală sunt în funcțiune 94 de stații de pompare și de repompare, 261 de stații de punere sub presiune, dar și motopompe independente pe canale în jur de 258”, a precizat ministrul Daea, informează Agerpres.
Șeful MADR a afirmat că la nivel național au fost alimentate cu apă în acest an aproape 1.700 de kilometri de canale de irigații, „o Dunăre și jumătate”, apa fiind pusă gratuit la dispoziția fermierilor.
„Avem 1.690 de kilometri de canale umplute cu apă pe care o furnizăm gratuit fermierilor, o Dunăre și jumătate. Dacă din Dunăre avem umplute canale pe 1.047 de kilometri, din Siret pe 120 de kilometri, din Prut 122 de kilometri, din lacuri de acumulare 138 de kilometri, iar din alte râuri 238 de kilometri”, a subliniat Petre Daea.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are ca obiectiv realizarea, până în 2020, a unor sisteme de irigații care să acopere o suprafață agricolă de două milioane de hectare. În opinia ministrului Daea, „numai canalele de irigații care trebuie refăcute, recalibrate și racordate la sistem, puse cap la cap, înseamnă drumul de aici până la Berlin și înapoi”.
Fondurile bugetate pentru anul 2017 se ridică la peste 1,41 miliarde de lei pentru refacerea unui număr de 40 de amenajări de irigații, care vor acoperi după finalizare circa 1,3 milioane de hectare.