Tupeu: Aleșii locali și-au votat salarii nesimțite!

Legea salarizării îi îmbogăţeşte pe unii aleşi locali, care şi-au votat salarii asemănătoare cu cel al preşedintelui ţării. Astfel că veniturile acestora urcă aproape de suma de 17.400 lei pe lună, adică salariul lui Klaus Iohannis.

 Legea salarizării unitare a intrat în vigoare de la 1 iulie și conține o serie de portițe favorabile aleșilor locali și subordonaților acestora. În anexe, există o grilă privind veniturile președinților și vicepreședinților de consilii județene, precum și ale primarilor și viceprimarilor. Fiecărei funcții îi este repartizat un coeficient, care se înmulțește cu salariul minim pe economie, de 1.450 de lei brut. Pe această regulă, salariul maxim ar trebui să fie cel al primarului Capitalei – 14.500 de lei lunar brut. De exemplu, președinții consiliilor județene și primarii reședințelor de județ ar trebui să aibă salarii de 13.050 de lei.

Însă, un alt articol din Legea salarizării prevede că președinții și vicepreședinții CJ, precum și primarii și viceprimarii care implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile beneficiază de creșteri ale indemnizațiilor cu 25%. Acest articol le-a permis multor aleși locali să aibă salarii de peste 16.000 de lei. În astfel de condiții, în toată țara au avut loc ședințe ale consiliilor județene și locale pentru stabilirea noilor salarii. Mai mult, de creșteri pot beneficia și angajații din primării și consilii județene care lucrează cu fonduri europene, arată RL.

Remunerațiile sunt votate de consilierii județeni sau locali, deci care sunt direct interesați de majorarea acestora. Legea salarizării prevede că indemnizația maximă lunară de care beneficiază consilierii este de până la 10% din indemnizația lunară a primarului, președintelui consiliului județean sau primarului general al municipiului București. În plus, un alt articol din lege prevede că sporurile la salariu pot ajunge până la 30%.

Unul dintre cei mai bine plătiți bugetari din România a devenit primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava (PNL), care va avea salariul brut de 16.313 de lei, în timp ce pentru viceprimari venitul brut a ajuns 14.500 lei lunar. Administratorul public al orașului va încasa 11.600 de lei. Directorii executivi au între 10.200 și 10.500, din care aproape 1.000 de lei spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare.  Preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Dumitrel (PNL), nu s-a lăsat mai prejos și și-a ­stabilit un salariu de 16.313 lei brut. Secretarul ­județului va fi răsplătit cu 11.600 de lei, iar directorii au între 10.000 și 11.200 de lei lunar.

CUM ARATĂ SALARIILE ALEŞILOR LOCALI
Primarul Timişoarei
Nicolae Robu
Salariu: 13.050 lei/lună

Primarul din Alba Iulia
Mircea Hava
Salariu: 16.313 lei‎/lună
Viceprimari:‎ 14.500 lei/lună

Preş. CJ Alba, Ion Dumitrel
Salariu: 16.313 lei/lună

Primarul din Oradea
Ilie Bolojan
Salariu: 13.050 lei/lună

Klaus Iohannis
Salariu: ‎17.400 lei/lună

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.