Vâlcov susține că a fost înșelat de procurori
Fostul ministru de Finanțe Darius Vâlcov i-a acuzat, luni, pe procurorii DNA, într-o declarație la ÎCCJ, că l-ar fi pus să recunoască fapta de trafic de influență, în schimbul unei pedepse de trei ani cu suspendare, însă după aceea procurorii au extins urmărirea penală și pentru spălare de bani.
Darius Vâlcov a arătat că procurorul de caz i-a propus două variante, prima — un acord de recunoaștere a faptelor, în schimbul pedepsei de trei ani cu suspendare și a doua — extinderea urmăririi penale pentru spălare de bani, percheziții pentru a căuta tablouri în locuința unde locuia sora sa, în Elveția, susținerea propunerii de arestare preventivă și continuarea campaniei care se făcea în presă împotriva sa.
Vâlcov a precizat că a cerut să vorbească cu superiorii procurorului de caz — „domnul Popoviciu și doamna Kovesi” — lucru care s-a și întâmplat — iar cei doi i-au dat garanții că „târgul” este agreat „de sus până jos”.
„Mi-am dat seama că am fost înșelat cu acordul de recunoaștere a faptelor în momentul în care s-a început urmărirea penală și cu privire la spălarea de bani”, a spus Vâlcov, la ÎCCJ, unde se judecă procesul pe fond al fostului ministru al Finanțelor Darius Vâlcov, transmite Agerpres.