Phenianul avertizează dur SUA
Coreea de Nord a avertizat, luni, că va provoca ”cea mai mare durere şi suferinţă” Statelor Unite, dacă Washingtonul va persista în încercarea de a impune sancţiuni mai severe asupra Phenianului după cel de al şaselea test nuclear nord-coreean, informează France 24.
Statele Unite a solicitat Consiliului de Securitate al ONU să voteze luni noi sancţiuni împotriva regimului de la Phenian, în pofida poziţiei exprimate de China şi de Rusia, care s-au declarat sceptice în privinţa eficienţei unor noi sancţiuni.
Într-un comunicat publicat de către agenţia de presă nord-coreeană KCNA, Ministerul de Externe de la Phenian a avertizat Washingtonul că dacă vor fi adoptate sancţiuni „ilegale” mai dure împotriva Coreei de Nord, atunci Statele Unite vor plăti un preţ corespunzător.
„Măsurile viitoare ce vor fi luate de către Coreea de Nord vor provoca Statelor Unite cea mai mare durere şi suferinţă din toată istoria sa”, se arată în mesajul transmis de către Ministerul de Externe de la Phenian.