Voluntar în lupta pentru viață

Valoarea unei secunde înseamnă o viață salvată. Iar Adrian Manu aleargă pentru fiecare bătaie de inimă. Are 38 de ani și este voluntar la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov. L-a fascinat mereu medicina și și-a dorit să întindă o mână celor care se confruntă cu probleme de sănătate. Deși nu știa nimic despre primul ajutor, în urmă cu 4 ani a avut nevoie de intervenția unei salvări, iar soarta a făcut ca din pacient să devină voluntar. A început cursurile la Serviciul de Ambulanță, iar acum, în weekend-uri, se alătură echipajelor de medici pentru a răspunde apelurilor de urgență.

S-a confruntat cu nenumărate situații și a aflat ce înseamnă să lupți pentru viața celui de lângă. Spune că la început te marchează cazurile grave, dar treptat reușești să gestionezi emoțiile în astfel de situații, informează Agerpres.

Adrian este convins că dacă regulile de prim ajutor ar fi însușite de noi toți, mult mai multe vieți ar fi salvate. A dorit ca experiența la Ambulanță să fie completată prin studiu și a urmat o școală postliceală de asistenți. Acum este asistent medical generalist, dar nu se gândește să se angajeze în sistemul de sănătate. A decis să ajute necondiționat, pentru că voluntarii sunt recompensați cu ceva mai de preț decât banii, sunt plătiți cu zâmbete. Mărturisește că mulțumirile pacienților cu lacrimi în ochi nu se pot compara cu nimic.

Când se termină weekend-ul, Adrian dă uniforma din Ambulanță pe costumul de birou. Pentru că în viața de zi cu zi este manager IT la o companie multinațională. A avut ocazia să-și ajute și colegii când au avut probleme medicale și spune că activitatea în medicina de urgență îl ajută să se detensioneze.

Adrian crede că dacă dăruiești, câștigi. Premiul este bucuria simțită în fiecare zi. Este convins că voluntariatul l-a învățat să lucreze mai bine cu oamenii și să-și dezvolte abilități utile pentru un manager. Adrian crede că în România este o nevoie mare de voluntari, în mai multe domenii. El spune că prin astfel de activități putem învăța să facem bine, fără a aștepta ceva în schimb.