Plan roșu de intervenție în Constanța

Un accident grav s-a produs, joi, pe drumul dintre Medgidia şi Cuza Vodă. Trei persoane au murit şi mai multe au fost rănite în urma impactului dintre un autocar şi un autoturism. A fost activat planul roşu de intervenţie.

Însă o persoană a fost declarată decedată. Numărul a ajuns la trei. Potrivit SAJ Constanţa, un pacient este în comă şi 6-7 sunt conştienţi, diagnosticaţi cu politraumă.

Potrivit IPJ Constanţa, patru persoane erau în autoturismul implicat în accident. Una este decedată şi alta în stare de inconştienţă.

La fața locului a intervenit autospeciala pentru victime multiple și a fost solicitată și intervenția elicopterului SMURD.

Potrivit SAJ Constanța, din spusele celor care au anunțat accidentul în autobuz s-ar afla 10-15 calatori, iar în autoturism 3 pacienți în stare gravă.

Spre locul accidentului au plecat 6 ambulante SAJ, un echipaj cu medic Smurd si elicopterul.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.