Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii

Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de povești” (FITC), ediția a XIII-a, organizat de Teatrul „Ion Creangă”, începe sâmbătă și se desfășoară până pe 14 octombrie, informează Primăria Municipiului București.

Evenimentele din cadrul festivalului vor avea loc la Teatrul „Ion Creangă” — Sala Mică, Teatrul de Comedie — Sala Nouă și Sala Studio, Teatrul Excelsior, Opera Comică pentru Copii, Centrul Național al Dansului București și Creart — Centrul de Creație, Artă și Tradiție, informeaza Agerpres.

Festivalul reunește 22 de producții adresate copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 12 ani, dar și evenimente conexe pentru cei care recunosc rolul teatrului și al artei în educarea tinerei generații, precizează sursa citată.

Realizate de artiști din nouă țări, spectacolele selecționate vorbesc despre diferențele dintre oameni, despre granițe și despre adaptare, producțiile alese aducând în atenția copiilor o diversitate de personaje și abordări.

Printre invitații ediției din acest an se numără teatre și companii din Austria (Teatrul Asou), Belgia (Compania Gambalo; Teatrul de Spiegel), Israel (Teatrul Elmina; Teatrul Nephesh), Italia (Compania Factoria Transadriatica; La Societta della Civetta, Teatrul La Baracca — Testoni Ragazzi; Teatrul Telaio), Polonia (Centrul de Artă pentru copii din Poznań), Rusia (Teatrul CEH), Spania (Compania Da.Te Danza; Compania Markeline; Teatrul Labú) și Suedia (Teatrul Tre).

În cadrul festivalului vor fi prezente, de asemenea, și trupe de la Brașov (Teatrul pentru Copii Arlechino) și Cluj-Napoca (Teatrul de Păpuși Puck; MiniREACTOR), programul fiind completat de producții din repertoriul Teatrului „Ion Creangă”.

Pentru părinți, educatori și specialiști din domeniul teatrului pentru copii sunt programate workshopuri, conferințe și laboratoare de parenting, dezbateri pe teme de interes în domeniul artelor spectacolului.

Cele mai spectaculoase performanțe actoricești și cele mai valoroase producții din festival vor fi recompensate de un juriu format din Robert Seguin (director al Centrelor Culturale Municipale Limoges și al Festivalului „Kaolin și Barbotine”, Franța), Vlad Massaci (regizor, România) și Adrian Titieni (actor și profesor universitar la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, România).

Competiția este sprijinită, începând cu anul 2016, de Institutul Cultural Român, care acordă cele două distincții decernate producțiilor: Premiul „Cornel Todea” și Premiul „Educația Timpurie”, informează organizatorii.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.