Irina Begu părăsește turneul de la Moscova

Irina Begu a fost învinsă, vineri, de rusoaica Daria Kasatkina, 6-2, 6-3, în semifinalele turneului WTA de la Moscova, dotat cu premii totale de 790.208 dolari.

Irina Begu, 27 de ani, locul 56 WTA, a avut momente mai bune în setul al doilea, în care a condus cu 3-2, însă Daria Kasatkina a câștigat apoi patru game-uri la rând și s-a impus la capătul unui meci de o oră și 24 de minute.

Irina Begu, finalistă la Moscova în 2014, a obținut un cec de 42.080 dolari și 185 de puncte WTA pentru accederea în semifinale.

Daria Kasatkina (20 ani, 28 WTA) are acum 5-1 în meciurile directe cu românca, pe care a învins-o de trei ori anul acesta, ultima oară în sferturi la Charleston, cu 6-4, 6-1.

Cealaltă semifinală de la Moscova le opune vineri pe germanca Julia Goerges, cap de serie numărul 7, și rusoaica Natalia Vihlianțeva.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.