Crăciunul în stil … eco! Beneficiile bradului artificial
Numai anul trecut, aproape 61.000 de brazi naturali au fost smulşi din pădurile României pentru a fi scoşi la vânzare în perioada Crăciunului, aducând un prejudiciu naturii, respectiv oamenilor, incomensurabil.
În schimb, pentru a combate îngrijorătorul fenomen cu efecte ireversibile asupra naturii, ManiaMall.ro a lansat campania de responsabilizare socială “Crăciunul în stil eco”, prin intermediul căreia scoate la vânzare în mediul online peste 3.500 de brazi artificiali.
“Din nefericire, ne confruntăm de ani de zile cu un asalt criminal asupra pădurilor României. Şi aici nu mă refer doar la celebra cherestea, care se exportă zi de zi, ci mai ales la perioada Crăciunului, când zeci de mii de brazi sunt tăiaţi pentru a fi folosiţi de români… maxim 2 săptămâni. Sunt adeptul păstrării obiceiurilor creştine, a datinilor, însă toate acestea trebuie păstrate la nivel de simbol. Dacă ne putem bucura de un brad, o putem face şi cu unul artificial sau, dacă tot vrem să vedem un brad natural, putem să mergem să ne bucurăm de el în mediul lor natural. Prin această campanie, spunem “STOP!” tăierilor de brazi şi propunem o variantă mult mai ecologică pentru sărbătorirea Crăciunului în familie, alături de cei dragi”, declară Daniel Henegariu, directorul ManiaMall.ro
Totodată, iniţiatorul campaniei reaminteşte românilor cele 6 beneficii pe care le are bradul artificial în comparaţie cu cel natural:
- Economişteşti bani şi reprezintă o investiţie pe termen lung. “Preţul unui brad artificial variază, de regulă, între 50 şi 150 de lei, în funcţie de mărime. În schimb, varianta artificială a bradului are aproximativ acelaşi preţ, însă poate fi folosit foarte mulţi ani de acum încolo şi include deja un stativ”, declară Daniel Henegariu.
- Design mult mai variat. “Partea bună a bradului artificial este că poate fi pus la vânzare sub diverse forme, în diverse culori, iar acest lucru nu poate decât să-i bucure pe cei mici”.
- Nu se usucă şi nu fac mizerie în locuinţă. “Brazii naturali pot face o mizerie de nedescris în locuinţă, deoarece la temperatura camerei aceştia nu rezistă foarte mult timp. În schimb, această problemă nu există la brazii artificiali”.
- Sunt uşor de montat. “Bradul natural este destul de greu de montat deoarece baza lui trebuie şlefuită astfel încă să încapă perfect în stativ. Dacă este taiat prea mult sau prea puţin, există pericolul ca bradul să se destabilizeze şi să-i rănească pe copiii aflaţi în preajma lui. Bradul artificial vine direct cu un stativ, este foarte bine fixat şi astfel pericolul de accident este evitat din start”, spune directorul site-ului www.maniamall.ro.
- Simplu de depozitat. “Brazii artificiali sunt compacţi şi pot fi împachetaţi mult mai uşor decât un brad natural. După trecerea Sărbătorilor de Iarnă, acesta se strânge uşor şi poate fi depozitat în garaj, balcon, beci sau în pod. Nu ocupă mult loc şi ne putem bucura de el şi la anul”.
- Este mult mai ecologic şi contribuie direct la protejarea pădurilor. “Cel mai puternic argument este protejarea pădurilor. Dacă această cerere a brazilor naturali va scădea, automat şi numărul brazilor tăiaţi va scădea. Totul ţine de noi, de cât de mult ne dorim să protejăm natura şi să alegem varianta ecologică. Bucuria unui copil poate fi înlocuită cu plimbări la munte, cu dragoste din partea celor dragi, nu prin distrugerea naturii. Pentru noi, două săptămâni de aşa-zisă bucurie în preajma unui brad natural, costă enorm natura, efect care poate fi ireversibil, iar preţul ignoranţei îl vor plăti tot copii noştri”, conchide antreprenorul Daniel Henegariu, directorul ManialMall.ro.
Brazii artificiali pot fi achiţionaţi de pe https://www.maniamall.ro/brazi-de-craciun-artificiali-pret-importator/.