Mii de profesori necalificați în România
Ne plângem că avem rezultate proaste însă continuam să facem educație cu profesori necalificați. România este singura țara din Uniunea Europeană în care doar anul acesta au ajuns la catedra 4.500 de cadre didactice necalificate.
De altfel, țara noastră este singura care permite o astfel de titulatură în sistemul educațional. Asta în timp ce tinerii calificați pentru a fi dascăli nu vor să predea în școlile din țara din cauza salariilor prea mici. Anul acesta 16 mii de persoane au ales să intre în învățământ, în scădere fața de 2005.
Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, invitat la Perfect Imperfect, consideră că situația este anormală și atrage atenția și asupra faptului că în acest moment în învățământ sunt și 6.000 de pensionari cu vârste de până la 70 de ani și mulți profesori fac norme cumulate.